Povestea moșul Gheorghe că „Dacă sufli, e bine, tare bine!”

„Până la Război, nu credeam așa tare în Dumnezeu. Credeam că așa era rânduiala. Credeam pentru că credeau părinții mei, cei din jur, dar nu-L simțeam pe Dumnezeu ca pe ceva real. Ci ca pe o închipuire. Nu îndrăzneam să afirm că nu există, după cum niciodată nu mi s-a întâmplat să trec pe lângă biserică și să nu fac cruce. Dar o făceam mai degrabă de frică să nu pățesc ceva rău, decât cu dragoste. O frică la fel de inexplicabilă ca cea de pisica neagră. Pur si simplu era în sufletul meu, dar n-o puteam explica cu mintea….și-acuma, ca să fiu drept, tot o am.

Ba de câteva ori am îndrăznit în cugetul meu să mă ridic împotriva Lui. Că nu mi-a dat să mă căsătoresc cu fata dorită. Că nu m-a ajutat să cumpăr pământul dorit. Că n-a lăsat-o pe mama să mai trăiască…și altele.

Dar s-a dovedit că a știut El ce-i mai bine și că m-a lipsit de toate astea ca să nu sufăr mai mult dacă le-aș fi avut.

Fata pe care o îndrăgeam eu și pentru care aș fi fost în stare să mănânc lut numai ca să fie cu mine, s-a dovedit că a fost dragă mai multora si până la urmă cel cu care se măritase, s-a sinucis. Iți dai tu seama ce durere a fost acolo? Să treci cu bine războiul și să te sinucizi din cauza soției?!?

Am suferit că n-am putut lua 5 ha de la un chiaburan de la noi și mare amărăciune am avut din cauza asta. Dar dacă îl luam, ce rezolvam? Că mi-l luau comuniștii la câțiva ani. Așa am rămas cu ce aveam. Tot l-au luat comuniștii, dar nu m-au trecut la chiaburi, n-am avut prea mult a suferi. De banii ăia mi-am făcut gospodărie. Asta nu mi-a luat-o nimeni.

E drept că mama a murit într-o permisie în război. Am avut două tot războiul. Dar a murit cu câteva săptămâni înainte de a fi ucis frate-miu Ștefan pe front și cu câteva luni înainte de a muri Ion, celălalt frate, tot pe front. Vă dați seama de ce suferința a scăpat săraca dacă a apucat să moară înaintea lor?!? Sigur ar fi murit de supărare că i-a murit feciorii dacă mai trăia numai un an. Și sufletul i-ar fi fost amar, înecat în amărăciune. Doamne ferește de așa moarte! Mai bine că s-a dus săraca atunci când a fost să fie și că Dumnezeu nu a dat răspuns rugilor mele.

Dar vezi tu, nu înțelegi astea tare devreme. Crezi că Cel de Sus are ceva cu tine. Când colo, el are grijă să nu pățești mai rele. Numai noi nu înțelegem.

Dar în timpul războiului, am ajuns să cred. Să cred cu toată ființa mea. Când vedeam cum mor oamenii în jurul meu, numai „Doamne Iisuse, scapă-mă!” era în gura și în sufletul meu. Că am văzut acolo ororile de pe lume. Și e o minune, orice ai zice, să traga cineva cu mitraliera spre tine și să moară cel din stânga, din dreapta și tu să rămâi în picioare, neatins. Să explodeze lângă tine grenade, obuze și tu să fii ferit. E minune mare! Și minune și mai mare e ca după așa întâmplări să prinzi un nou răsărit de soare. Abia atunci înveți să te bucuri de el, de liniștea lui și de viața ta oricât ar fi de grea. Dacă sufli, e bine, tare bine!.” …povestea moșul Gheorghe. Acum mort și el. Dar de bătrânețe și nu de grija altuia.

de Dragos Hutuleac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s