Este aproape miezul nopții, însă ceva nu mă lasă să adorm. Sunt gânduri care dau năvală și îmi tulbură liniștea, cu care reușesc să adorm în general la fiecare sfârșit de zi. Îmi privesc familia dormind liniștită, copiii știu că este cineva care se îngrijește de tot ce au ei nevoie. Lumea s-a schimbat radical în ultimii ani, dar cu precădere în ultimile luni de când în viața noastră au apărut atâtea restricții. Îmi este frământată de atâtea întrebări liniștea sufletească, gândindu-mă la ce viitor vor avea pruncii noștrii. Eu am crescut într-o lume în care internetul abia își făcea apariția, m-am bucurat de libertatea jocului în aer liber, de colegii de clasă cu care am împărțit cele mai frumoase momente din viață. Nu cunoșteam noțiunea de Pandemie, mască, distanțare fizică, relațiile dintre oameni erau libere și firești, singura despărțire se petrecea la lăsarea întunericului și în condițiile în care a doua zi ne revedeam din nou, îmbrățișându-ne, împărțind de multe ori aceiași sticlă de apă sau suc! Acum suntem obligați să ne ascundem chipurile în spațiile închise, de multe ori când mă privesc proprii copii mă frământă ce se petrece în sufletul lor. Am trăit vremea când încă se închiriau casete video, pentru a putea viziona ultimile apariții cinematografice, astăzi spațiul virtual și toate aplicațiile posibile și imposibile îți etalează o paletă atât de largă de opțiuni, încât nimic nu mai are candoarea de odinioară. Tinerii zilelelor noastre sunt plictisiți, depresivi, închiși în propriile gânduri. Nu știam ce înseamnă cuvântul moarte la vârsta copilului meu, el deja mă întreabă despre această realitate, punându-mă în situații extreme. Îmi este teamă de viitorul care ni se deschide, însă mă așez la somn cu singurul gând care mă liniștește; la începutul zilei de mâine, tot Dumnezeu ne așteaptă!
Autor: preot Alexandru Lungu
Jurnal de Bucovina 