Astăzi e ziua românului ce a făcut piatra să cânte… E atât de miraculos să îi privesc lucrările și să aud muzică… să privesc piatră și să simt dans… să văd chipuri de femeie în care a adunat toată feminitatea lumii… Încă nu încetez a mă minuna cum a putut să facă din piatră muzică, dans, ritm, iubire… Eu de la Brâncuși am învățat că pentru zbor e mai vital visul, decât aripa și tot de la el am învățat că nu trebuie să mergi pe niciun drum, ci să îți faci un drum…
Tot de la el am înțeles că nu trebuie să mă distragă nimic din jur, că nu trebuie să mă pierd în lucruri mărunte și neesențiale, ci să urmăresc cu tenacitate visul meu în care cred și măcar să încerc să îmi împlinesc menirea pentru care am venit pe pământ. Poate nu voi reuși, poate mă voi pierde, dar de la el am înțeles – de la ROMÂNUL COLOSAL ce a plecat pe jos la Paris și care a spălat vase în restaurante visând la păsări măiestre și coloane fără sfârșit – că trebuie să încerc și să cred, că nu poți pleca în cer la întâlnirea cu Dumnezeu spunând: Doamne, am lăsat să moară visul din mine cât am fost viu! Nu mi-am împlinit menirea pentru care am fost întrupat!
Tot de la el am înțeles că viața nu e un concurs în care iei premii, ci e o lecție în care lucrezi tu cu tine pentru a da totul și a face totul pentru a lăsa o dâră măcar a trecerii tale pe pământ, pentru a îmbogăți viața cu ceva trăind. Nu dat din coate, nu deșertăciuni, nu ambiții mărunte, nu lipit de oameni, nu interese, nu meschinării, nu trăit mărunt și fără rost, ci fiind total în visul tău, în calea ta, în menirea ta. I-am înțeles măreția de a fi modest, i-am iubit frumusețea de a fi țăran român la Paris în care se ascundea un domn desăvârșit și un bărbat galant, i-am admirat duritatea și verticalitate, când se considera umilit…
I-am copiat tenacitatea de a munci și de a crea… Am trei mari iubiri, de la care încerc cu sfială să învăț măcar puțin veșnicia și la care mă închin ca la icoane: Brâncuși, Eminescu, Enescu…
Autor: Luminița Aldea
Jurnal de Bucovina 