Vasile Ernu: „ Toți suntem copiii acestor timpuri: unii mai mult, alții mai puțin”

În esență Facebook-ul este o formă de mainifestare laicizată și populară a unor nevoi fundamentale pe care omul modern nu și le poate îndeplini decât aici. De ce? Din multiple cauze. În mare parte din causa stilului de muncă, de organizare economică și socială etc. Dispare timpul și spațiul social iar lumea se desocializează. Și fuge pe Facebook sau pe alte rețele ca ultima formă de simulacru al umanității.

Prima nevoie fundamentală este cea de comuniune cu ceilalți aproape religioasă: un soi de Biserică laică virtuală. Aici sunt ”frații și surorile” – ”virtual friends”. Aici omul se destăinuie ca la spovedanie, ca la popă, ca la Biserică. Își dezvăluie intimitatea – ca la confesiune – spre un celălalt total.Dar Biserica fie și virtuală fără Poliție nu e nimic. Fără o instituție de forță și de siguranță – omul nu se simte bine. Omul trebuie să aibă unde se spovedi dar și unde ”turna”: pentru a produce conștiința ordinii și siguranței.

Aici e locul unde dă rapoarte, plângeri, petiții. Aici e locul Poliției și Siguranței.Dar nu e tot – ce facem cu emoțiile necontrolate. La confesiunea de la Biserică în fața ”fraților și surorilor” e un anumit tip de emoție. La poliție, unde ai te dat cu subsemnatul, unde produci turnătoria spre siguranță, e alt tip de emoție. Dar mai ai atâtea isterii și nemulțumiri în tine. Unde rezolvi toate isteriile, obsesiile și fobiile? La cabinetul psihologului unde omul are nevoie să dea drumul la toată emoția, ura, disperarea, nemulțumirea, isteria și tot ce a adunat. Aici e locul potrivit.

Așa că atunci când vă treziți pe Facebook cu cineva care vi se destăinuie neașteptat de sincer, vă toarnă sau amenință, vă înjură aiurea fără să vă cunoască, trebuie să știți un lucru. Oamenii doar au nevoie de o Biserică socială, o comunitate: au nevoie de celălalt.

Omul mai are nevoie de o Instituție sigură și stabilă precum Poliția.Și mai ales în cultura depresiei totale are nevoie de un cabinet de psiholog. Din lipsa acestora dar mai ales din lipsa de timp, spațiu social și resurse, ei vin aici, pe Facebook. Ei vin peste tine fie pentru că au încurcat ușa, fie pentru că nu au unde se duce.

Toți facem la fel deseori – toți suntem copiii acestor timpuri: unii mai mult, alții mai puțin.Orice cont de Facebook duce la Biserică (fie și laică), Poliție sau Psihiatrie. Așa sunt oamenii – nu pot zbura singuri. Cine zboară singur – acela nu zboară ci cade în abis.

Autor: Vasile Ernu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s