Și cum, în această zi, era mare forfotă pe la toate casele, cu mărțișoarele, tot așa era și la mine…Doar că nu era atâta bine, ș-atâta domnie ca amu, să te ducă musai, tat’tu la Maal la Suceava, că n-ai mărțișoare.
De pe la jumătatea lui februarie, mergeam la doamna Tilica la librărie, la Complex. Ne lipeam nasurile de vitrina cu sticlă și ne uitam ca la cine știe ce capodopere: ghiocei și hornari, pisici și inimioare și tot feluri de reprezentări din lumea florală și animală. Cu vreo doi leuți, bine strânși în mânuța din buzunar, alegeam câteva, care ni se păreau mai frumoase. Și apoi la fundița de la șnur, câtă bătaie de cap!
Și bolduri-adică ace cu gămălie- nu erau…și găseam câte ruginituri de pe vremea lu’ baba Natalia, refugiată la noi, cu valurile istoriei. Mai dădeam câte o raită pe la badea Niculai Saghin, Dumnezeu să-l odihnească! Vrednic cojocar, dar om, răs pretențios și priceput în a face treburi femeiești! Și avea în casă, acolo unde croia și însuflețea minunatele bondițe cu prim de dihor, o cutiuță verde, din tablă, de la mentosane verzi, chiparate, ca niște conuri pudrate cu zahar! Mentosanele cine știe de câți ani erau mâncate, dar cutia era plină de ace și bolduri. Parcă eram Nică în vizită de lucru, la Moș Chiorpec ciubotarul.
Cu mari rugăminți, dar după ce aduceam vreo doua brațe de lemne din șură, se îndura badea si-mi dădea vreo două bolduri, ce aveau să fie bine înfipte, cu tremur și sfială, în piepturi cu uniforme rujdite pe la coate. Primeam și o alisnică, adică o clătită, pentru lemnele aduse. Mi se părea că-i Raiul între papilele mele gustative! Și după ce, în sfârșit, toate erau adunate, și figurinele și șnururile pline de simboluri și boldurile, le inșiram pe toate pe o foaie de hârtie, iar dedesubt scriam cum puteam mai frumos, numele destinatarului.
Lista începea cu tovarășii, adică, domnii profesori! Se epuiza cu câte o râie de șnur buhos și înnegrit de vreme, care era și el luat, de rezervă. Și dacă nu mă uitam la foaia cu mărțișoare de 100 de ori până mă culcam!! Și iar deschideam geanta de carton și iar admiram simbolurile Eternului și mult așteptatului Martie, până zapsea mama și mă amenința că mi le pune pe foc, dacă mai deschid geanta. Și în somn tot cu mărtișoarele!
Ce lecții, ce teme? Doar scrise, precum cu laba gâștei! În minte, sclipitoarele figurine și cum va fi ziua de mâine! Și se făcea dimineață. Ori iarnă în toată firea, ori mofturile Babelor, ori Sfânt Soare cu dinți colțoși, primăvara sosea pe uliță!Rarița lui Mitu Saghin, sărbătorită! Și avea niște mărtișoare… Doamne, frumoase mai erau! Le primea în dar, de la sora ei mai mare, Vica, Stincel Viki de la București. Era măritată în capitală! Pentru mine, o mare necunoscută, Bucureștiul ăsta! Ni-l arăta domnul Gică, pe hartă, cu un bețișor de plastic, flexibil, ce avea uneori și altfel de întrebuințări.
Și veneau mărtișoarele Rariței, prin poștă! Am uitat cum o chema pe factoriță. O făcea pe prietena mea, cea mai fericită din lume! Și felicitările cu ghiocei pudrați cu sclipici, tot ea le aducea!Și uite – așa, ajungeam la școală! Și acolo, ca-n toate școlile unde sunt români! Vânzoleala de pe lume, de nu ne mai puteau profesorii stăpâni.
Primeau, săracii băieți, de nu erau bucuroși! Își făceau și ei liste și se plimbau țanțoși pe holuri, ori aveau, ori n-aveau treabă! Râdeau veseli, dar cam într – un dinte, că de 8 Martie, urma răsplata. De când e lumea și pământul, în Bucovina, povestea cu Mărțișorul, e… pe invers. Or râde restul românilor, dar noi așa ne-am trezit și așa continuăm!
Să vedeți ce-i azi la școală!S-or petrece toate, nu râdeți, în condiții speciale, cu maximă discreție și atenție! Să vă găsească Martie, pe toți, sănătoși!
Autor: Ilaria Pușcă
Jurnal de Bucovina 