Luminița Aldea: La începutul postului…

Cândva am scris: Nu poți tu greși, cât pot ierta eu! Am mai îmbătrânit, au mai trecut ani, dureri, anotimpuri, oameni și acum mă uit adânc în sufletul meu. Nu sunt un om bun, dar nici nu mimez bunătatea. Nu mă adun cu oameni ce zâmbesc forțat și vorbesc numai despre bine, milostenie, bunătate, frumusețe. Știu ce este sub acest înveliș și îmi place mai mult răutatea mea de a vedea viața în toate culorile.

Nu pot mima că înot într-un ocean roz, în care totul e perfect, dar iubesc viața, după ce îi văd toate culorile și toate rănile. Când fac un bine – rar, că sunt om, nu sfântă – nu știe nimeni. După ce îl fac uit și eu. Nu aștept mulțumesc sau recunoștință. Pentru că sunt om nu îmi trebuie premii…

Nu sunt nici un om credincios destul. Fug spre Dumnezeu, când mă doare și îl uit când mi-e bine, dar mărturisesc sincer că păcătoasa din mine îi mulțumește des Lui Dumnezeu pentru tot. Nu știu multe rugăciuni și nu îmi petrec mult timp în genunchi rugându-mă, dar încerc să îmi trăiesc viața ca pe o rugăciune.

Am spus încerc… Nu prea îmi iese, dar mai exersez. Am mințit, Doamne, când am spus că: Nu poți tu greși, cât pot ierta eu! dar și Tu, Doamne, mi-ai trimis oameni și lecții să îmi încerce iertarea, după ce m-am lăudat ca proasta… Nu mai fac… O să iert, cât poate ierta o inimă de om păcătos…O să uit cât poate uita o inimă rănită…O să fac din viața mea rugăciune atât cât îmi îngădui și mă ajuți, Tu, Doamne!

Autor: Luminița Aldea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s