Acum jumătate de an, după alegeri, am făcut un pronostic: dacă nu refacem un Nou Contract Social care să reprezinte interesele unor pături cât mai largi societatea va exploda. Avem toate datele problemei.
1. Ce tip de putere avem acum? Ca să faci o putere cât de cât funcțională era nevoie să se inventezi un Frankenstein politic – grupuri cu interese diferite, cu forțe antagoniste lipite și cârpite forțat etc. Un „monstru politic”. Experiența ne arată că astfel de „cârpeli politice” nu durează și dau roade catastrofale. Cazul Convenția Democrată Română (CDR) – poate cea mai proastă guvernare post-90 – ne trezește groază și azi. Ba mai mult: această nouă putere a restrâns grupurile pe care le reprezintă – stat minimal, stat pentru propriile grupuri de interese.
2. Al doilea lucru, care e poate și mai grav, este problema legitimității. Avem o putere care este legitimată de 33% din populația acestei țări cu drept de vot. Ce drept și ce legitimitate are o astfel de putere să ia decizii majore: să reconfigureze anatomia acestei țări, viitorul ei? Legitimitatea unei astfel de puteri, legale și constituționale că așa e în democrație, are un suport minim. Dacă ținem cont că nu cei de pe prima poziție au construit guvernul – legitimitatea se duce spre minim.
3. Despre constituționalitate. Îmi șoptește un prieten: în loc sa respecte Constituția și să stea in stare de urgență, au legiferat anti-constituțional starea de alerta – ei guvernează in afara Constituției dar pretind ca lumea sa poarte masca și în situații aberante.
4. Deci avem probleme de Legitimare și de Constituționalitate. Dar nu doar atât: avem probleme mari de Încredere (3 % mai au încredere în partide, 9% în Parlament și 20% în Guvern) dar și Speranță (79 % cred că mergem într-o direcție greșită).
5. De ce nu au ieșit oamenii la vot? Președintele USR, noua speranță a politicii locale, ne explică: „rezultatele complicate arată cât de greu este pentru România să iasă din această logică de pesedism coclit”. Și mai toți cred aceasta: problema e la alegători. Singura problemă a acestei țări – poporul. Practic, în țara aceasta totul merge bine: partidele își fac treaba, instituțiile statului la fel – doar poporul nu se ridică la nivelul așteptărilor. Nu e ascultător, e leneș, e indisciplinat, e necivilizat, are o mentalitate veche etc. – asta auziți zilnic începând cu „intelectualii epocii Băsescu” până la actualul președinte, de la discursurile liderilor de partide până la vocile mainstream ale mass-mediei și spațiului public.
6. Mesajul lor: „poporul e coclit”, trebuie să schimbăm poporul – poporul nu ne merită. Marea vină pentru tot ce merge prost în țara aceasta este a poporului: schimbăm poporul, cetățenii și totul va fi bine. Mai nou – protestatarii sunt teroriști. Poate totuși sunt niște cauze? Niște efecte ale proastei guvernări?
7. Mecanismul urii și punerea în poziție de conflict a diverselor pături sociale și instituții ale statului începe în Epoca Băsescu și accelerată puternic cu fenomenul ”muie psd” ca instrument politic și lupta împotriva săracilor.
8. Marea problemă: abandonul populației. Am scris de nenumărate ori că poate cea mai mare problemă a acestei țări este abandonul de către putere, de către stat și instituțiile lui a unui segment imens al populației. Avem un stat cu peste 60 % dintre cetățeni abandonați. Pentru ei nu există stat și instituții care să-i slujească, partide care să vrea să-i reprezinte, programe care să le prezinte interesele și nevoile, pentru ei nu există nici măcar interes electoral. O mică atenție, o mică promisiune. Ei sunt oamenii nimănui – sunt oamenii inutili și abandonați. Ce a oferit „elita nouă” cetățenilor acestei țări, grosul lor: ură, dispreț și abandon. Pentru ei statul este „minimal”, ceva cu care se intersectează de cinci ori în viață: la naștere, la căsătorie, la școală, la impozite și la moarte – de obicei ca să primească un act sau să plătească ceva. În rest statul nu le oferă mai nimic. De ce să mai vină la vot? Ei sunt scoși în afara câmpului politic.
9. Partidele și statul au decis să se adreseze unor grupuri foarte mici privilegiate și să le slujească: marelui capital, capitalului mijlociu, clasei de mijloc gălăgioase și grupurilor birocratice care stau la intersecția dintre resursele statului și business. (Pandemia a lovit însă puternic micii afaceriști.) Firește, și structurilor de forță: mai ales cele mai puțin vizibile. Lor și familiilor lor. Adică taman cam 35 % din populația acestei țări. Restul sunt abandonați. Situația seamănă cu un regim de ocupație care a capturat statul sau ceva medieval unde curtea, aristocrația, boierimea, paza și oamenii acestora au un tratament privilegiat, controlează tot fluxul de putere și resurse, iar restul trăiesc după alte reguli și alte realități, buni doar de muncă ieftină și impozite. Ei sunt resursa pentru clasa privilegiată.
10. Pandemia a lovit cel mai dur în acest segment: cetățenii abandonați, nereprezentați, a căror interese nu le reprezintă nimeni. Precaritatea celor 60 % abandonate arată situația gravă în care se află: probleme grave sociale și economice. Acum grosul tăcut al populației, cei tăcuți, care nu se vedeau ies la suprafața. Au motive? Imense.
11. Nevoia de un nou contract social. Ce spune toată această situație. Spune un lucru foarte important, fundamental pentru existența acestei țări. În acest moment între putere și popor, dintre aleși și alegători s-a rupt, s-a sfărâmat, s-a dizolvat orice Contract social. Puterea și-a abandonat cetățenii, iar cetățenii nu mai au minimă încredere în ea pentru că nu le mai reprezintă interesele și singura lor formă de a le spune asta este boicotul alegerilor.Viitorul nu arată deloc bine…
Autor: Vasile Ernu
Jurnal de Bucovina 