Martirii Neamului Românesc de la Fântâna Albă

1 aprilie 1941, ziua în care s-au născut o parte din Sfinții Neamului Românesc, in Bucovina istorică, la Fântâna Albă….

Arcadie Ursuleanu intră grăbit în curtea casei din Pătrăuții de Sus, trânti repede poarta, iar cu o privire de om speriat își căuta familia, semn că trebuia să le spună ceva important.

-Ileano, unde ești? Își strigă grăbit soția.

-În grajd, la animale, dar ce-i cu neliniștea asta?

-Am fost la Gheorghe a lui Moțoc și mi-a spus că putem pleca acasă, în România. Stalin ne dă voie. Gata-i plecăm și gata. Cică Gheorghe știe de la părintele Vasile care vine cu noi. Că mare-i Bunul Dumnezeu! Și făcu o cruce, în timp ce-și scoase cușma din cap.
Era într-o zi de primăvară, pe 30 martie 1941. Soarele cu dințișorii lui topea zăpada, iar ghioceii își făceau prezența. Ograda era un amestec între zăpadă și pământ, semn că verdele prindea viață.
Ileana după ce grijise de animale, plecă repede în casă. Se îndreptă spre singurul copil, Ștefan, un băiat cuminte, ascultător, care tocmai împlinise, pe 25 martie, 6 anișori.

-Puiule, mergem la unchieșul Vasile, fratele lui tata, de la Bilca. Ai să te joci cu verișorii tăi.
În timp ce-i explica, mama îi mângâia copilului părul negru și des. Îl săruta cu foc pe frunte. Pentru Ileana, Ștefan era cel mai de preț dar pe care-l primise de la Bunul Dumnezeu. Seara Arcadie, lângă focul din sobă, veni cu mai multe amânunte.

-Părintele Vasile ne-a spus că-i o minune de la Cel de Sus, putem să plecăm la ai noștrii. Scăpăm de bolșevici, iar chiar dacă lăsăm pe loc bruma de avere, nu-i bai. Avem fiecare câte două brațe sănătoase și ne apucăm de muncă. Vasile nu o să ne lasă baltă, ne dă el un petic de pământ.


În dimineața zile de 31 martie mai mulți vecini de-al lui Arcadie se îndreptă spre biserica din sat. Acolo păritele Vasile îi așteptă, știa de ce vin.

-Am vorbit cu autoritățile, cu primarul Milică, iar mâine, cu ce putem lua în brațe plecăm. Trebuie să mergem în grupuri mai restrânse, la o distanță de jumătate de ceas, iar locația de adunare este Poina Camencei, în apropiere de Fântâna Albă, pentru a trece vama.


Ziua de 31 martie pentru familia Ursuleanu trecu cu greu, dar dimineața cu ce au putut lua în mână, se îndreptară spre locul întâlnirii.
Acolo, la locul stabilit, erau zeci de români, pregătiți de plecare. Părintel Vasile, împreună cu primarul Milică, îi ordonă. Luase cu ei și icoanele din biserică, prapuri, toate Cele Sfinte, iar cu credință în cele bune se îndreptă spre poiană.


În drum se întâlni cu alte grupuri de români, care așteptau să treacă granița, aveau încredere în viitor.
Deodată, ușor, ușor lângă Ei se ivise grupuri de călăreți, care discutau în limba rusă și îi îmbrânceau.

-Ce-i cu voi? Zbieră unul dintre călăreți

Ileana, îi șoptea lui Arcadie:

-Nu-mi place ceea ce se întâmplă!

-Taci, femei! Nu-i băga în seamă, ai grijă de Ștefan, îndată trecem și gata-i.


Vorbitorii în uniformă deveneau din ce în ce mai violenți. Unii își scosese săbiile și le fluturau în aer, semn că vor să facă ceva rău.
Arcadie simțea că treaba nu-i bună, se uită în stânga și în dreapta, în față și în spate și văzu sute, mii de români. Pe unii îi cunoșteau, pe alții nu!
Părintele Vasile, pentru a-i încuraja, începu să cânte:
”Cu noi este Dumnezeu!
Întelegeți, neamuri și vă plecați
Căci cu noi este Dumnezeu!
Auziți până la marginile pământului
Căci cu noi este Dumnezeu!”…
Deodată se auzi din spatele mulțimi câteva focuri de armă. Lângă Arcadie, unul din Iordănești, Nicolae Halac, fu tăiat cu sabia.

-Unde plecați proștilor? Credeți că puteți trece de noi?


Iadul s-a dezlănțuit.
Oamenii cădeau secerați de gloanțele trase de ucraineni, de ruși, de săbiile cazacilor sau de cine știe ce alte naționalități vorbitoare de limba rusă dornice de masacru, de sângele nevinovat al românilor.
Totul se înroși! Cerul, martor la masacru, plângea de suferința prin care treceau românii.
Arcadie a înțeles repede ceea ce se întâmplă, dar era prea târziu. A încercat să-și protejeze familia, arucându-se peste ei.
Spre seară, Ștefan plângând, cu hainuțele pline de sângele părinților, se ridică, fără vlagă, din iadul unde era.
Trăgea în disperare de ființa care îi spunea mamă, dar nu primi niciun răspuns. Nu înțelegea de ce acei oameni care vorbeau o limbă neînțeleasă lui, l-a lăsat fără speranță, cu ochii plin de lacrimi și… singur.


Cineva, dintre cei căzuți, s-a ridicat și l-a luat pe Ștefan de mânuțe, iar cu o voce blândă din neamul Celor Sfinți îi spusese ”vino,vino copile cu mine”.


Astăzi, 1 aprilie 2021, se împlinesc 80 de ani de la mascacru de la Fântâna Albă, unde mii de români au fost uciși din simplu motiv că doreau să meargă Acasă.
Ceee ce s-a întâmplat la Fântâna Albă nu trebuie uitat niciodată.
La Fântâna Albă s-au născut o parte din Sfinții Neamului Românesc.


Redau, un fragment preluat, din realitatea evenimentelor petrecute cu 80 de ani în urmă.
Preluat de pe http://www.activenews.ro


Glasul martorilor


„În mulțime pășeau încet bătrâni cu plete albe și trăistuțe din țigaie roșie, oameni de vârstă mijlocie, fete cu cozi pe spate, femei cu copii în brațe și foarte mulți tineri. Unele femei își alăptau pruncii din mers. Parcă toată Bucovina subjugată ieșise la drumul ce avea să devină al patimilor… Iadul cel mai înfiorător clocotea în poiana jalei. Sângele curgea șuvoaie, încât a umplut întreaga poiană de la Varnița, iar răcnetele celor care scăpaseră cu viață, gemetele înăbușite ale muribunzilor se auzeau până hăt, departe… Vântul mi-a adus un bocet abia șoptit. Am pornit după el. Într-un pâlc de brazi, câteva femei se tânguiau deasupra unei mame care-și dădea ultima suflare. Muribunda strângea la pieptul sângerând un băiețel de vreo doi anișori. Parcă o văd și acum cu niște ochi mari și tulburi, în care licăreau lacrimile pierzaniei. Părul bogat îi acoperea umerii. O șuviță de sânge curgea domol peste bundița împodobită cu blăniță de dihor. O femeie a smuls copilașul din brațele mamei care și-a dat sufletul. Apoi, toate au dispărut fără de urmă. Călăii bolșevici au săpat gropi în poiană și i-au aruncat pe toți grămadă. Apoi, cu un tractor cu lopată, au dat lut peste ei. Din aceste gropi s-au auzit mult timp gemete și vaiete înăbușite. Vreo câteva zile au umblat pământul și iarba cu oamenii îngropați de vii… Ca să șteargă urma odioasei crime, bolșevicii au arat poiana și au plantat brazi, pădurea crescând pe osemintele martirilor români masacrați.”


(Fragmente din volumul Fântâna Albă – Golgota neamului, Ed. Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2018)
Bunul Dumnezeu să-I odihească în pace!

Autorul articolului: Dan Șarpe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s