Pe 12 aprilie 1457, Ștefan cel Mare îl înlătură de pe tronul Moldovei pe asasinul tatălui său

La data de 12 aprilie 1457, Ștefan cel Mare îl înlătură de pe tronul Moldovei pe asasinul tatălui său. Bătălia de la Doljești a reprezentat momentul de început al glorioasei domnii de peste 47 de ani a lui Ștefan. Avea doar 20 de ani.

Pentru început, voi prezenta câteva antecedente care au dus către acest deznodământ. Letopisețul anonim al Moldovei ne spune că „în anul 6959 (1451), luna octombrie 16, a venit Petru voievod numit Aron, noaptea şi a năvălit asupra lui Bogdan la Răuseni, vineri în zori şi i-au tăiat capul”. Petru Aron era chiar fratele vitreg al lui Bogdan, amândoi fii ai lui Alexandru cel Bun.

După asasinarea lui Bogdan, Petru Aron a urcat pe tronul țării, devenind astfel noul domnitor al Moldovei. Mercenarii lui Petru Aron se aflau pe urmele familiei și al potențialilor urmași la tron, așa că Ștefan, împreună cu familia sa, se retrage în Transilvania (*zona geografică).

Odată cu a doua înscăunare a lui Vlad Țepeș pe tronul Țării Românești, acesta și-a anunțat sprijinul total pentru Ștefan cel Mare. Astfel, în primăvara anului 1457, după șase ani de așteptare, Ștefan cel Mare, însoţit de o armată formată din 6.000 de oşteni, sprijinit şi de Vlad Ţepeş, voievodul Ţării Româneşti, a pătruns în Moldova pentru a-l înlătura de la conducerea ţării pe Petru Aron. Nicolae Iorga descrie începutul bătăliei în felul său specific, admirabil: „Petru-Vodă nu se grăbi să iasă înnaintea unui duşman pe care avea dreptul să-l despreţuiască. Totuşi el chemă la dînsul în Suceava pe Muzilo de Buczacz, castelanul de Sniatyn, Colomea şi Carapciu, cel mai mare dregător al Pocuţiei, şi se înţelese cu dînsul pentru orice împrejurări. Un Moldovean cu numele de Leul prădase în Pocuţia; (…) Apoi oştirea domnească porni asupra lui Ştefan, pribeagul cel îndrăzneţ”.

Lupta, după cum am amintit în primul paragraf, s-a dat în satul Doljeşti, din judeţul Neamţ, la data de 12 aprilie 1457. Ştefan cel Mare a ieşit învingător, reușind să-și răzbune tatăl ucis. În timpul bătăliei, Petru Aron fuge și se refugiază în Polonia, pentru a scăpa cu viață de mânia viitorului domnitor. Ce nu știa însă Petru Aron era că, în urmă cu câteva zile precedente bătăliei, Ștefan a făcut o înțelegere cu regele polon Cazimir. Ștefan cel Mare i-a oferit cetatea Hotin în schimbul promisiunii că leșii nu-i vor oferi adăpost și sprijin lui Petru Aron. Dezamăgit de alianța pe care a reușit s-o făurească Ștefan cu polonii, Petru Aron pleacă în Transilvania (*principatul), la Curtea lui Matei Corvin.

Pe 14 aprilie 1457, Ștefan cel Mare este uns domnitor de către mitropolitul Teoctist. Îl vom cita iarăși pe istoricul Iorga, care ne arată că: „Ştefan era Domn acum, în puterea sîngelui său, care era al lui Alexandru-cel-Bun, în puterea biruinţii ce cîştigase de două ori asupra unui ucigaş şi hoţ de Domnie, în puterea binecuvîntării rostite de cel d’intăiu preot al ţerii. El se cobori de sigur îndată de cealaltă parte a Siretului, cercetînd, împăcînd şi judecind pretutindeni, cîştigînd lesne pe fugarii îngroziţi, ce veniau să i se închine tremurînd”.

Cât despre Petru Aron, acesta își găsește sfârșitul în decembrie lui 1470, decapitat la Buhuși, din porunca lui Ștefan – în același mod în care Petru Aron îl ucisese pe Bogdan, tatăl lui Ștefan. Într-o ultimă încercare de a redobândi tronul Moldovei, Petru Aron îl atacase pe Ștefan cu o armie de mercenari unguri. Grigore Ureche, cronciarul, descrie și el sfârșitul inamicului domnitorui moldovean Ștefan cel Mare: „Și iarăşi birui Ştefan Vodă. Şi-l prinsese pe Pătru Vodă Aron şi-i tăie capul, de-şi răsplăti moartea tătâne-său, Bogdan Vodă”.

sursa foto: instagram, @demetriavladi, reprezentare grafică a domnitorului Ștefan cel Mare;

text realizat de Andrei Mihai Drăgulin, fondatorul „Academiei de Cultură„