Daniela Ceredeev: „În câte neuitate locuri se poate-ascunde-un dor?”

E, pentru români, Ziua Dorului. (*13 mai, în calendarul românilor).

În câte neuitate locuri se poate-ascunde-un dor? Pe buzele deschise a surâs de „te-am găsit” ale copilului ce-abia frământă primii pași e-un dor de-ncredințare și făgăduință: „să mă ții mereu, ca și-acum, în brațe și de mână.”

Vine-apoi vremea dorului strigat încă din prag: „Am veniiiiit! Și da. La școală mi-a fost drag.” Și nici n-apucă pleoapa a se odihni o clipă, gonită de a timpului cadență, că ne și trezim la ușa sufletului c-un dor înalt și curajos, care-și invocă repetat lumina de adolescență.

Mai aruncăm, apoi, cu ochii, pe furiș, să nu cumva să despletim uimirea, la plânsu-ascuns într-un oftat neîmpăcat că nimeni n-a-nțeles și n-a știut că doare și Dorului nu i s-a împărtășit iubirea.

Și iarăși vine vremea pentru Dor! De-acasă, de pâine ce-ngenunchează durerea, de larmă de îngeri cu cântec pe buze, de un surâs îmbujorat ascuns într-o casă de măr, de vineții toporași prefăcuți coronițe, de petale de margarete la nesfârșit înnumărate, de soarele ce se răstoarnă-n cupa ierbii crude când te așezi înfrânt pe spate, de luna ce știe atâtea și tace, de plâns nepotolit și îngânat, de dor de nu știu ce, dar plâns de dor.

Într-un târziu și încă prea curând, în graiul rugăciunilor, el se rostește a dor de mângâiere, de dreaptă credință și încredințare, de-ntors cu fața către îngeri ce dau mântuirii zor. Nu vă e dor să ne fie cu adevărat și duios și legănat în cugete dor?

Autor: Daniela Ceredeev

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s