Prin anii 90 era la modă, în România, un curent monarhist ascendent, destul de periculos pentru guvernarea FSN-istă- PDSR-istă din acea vreme condusă de dl. Ion Iliescu.
Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, a încercat să revină în țară după Revoluția din 1989, dar a fost blocat de frica pe care o avea Ion Iliescu, președinte al României în acea perioadă, față de mișcarea monarhistă existentă.
Minunea totuși se întâmplă și în anul 1992, la invitația I.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, de Sfintele Sărbători Pascale, Regele este acceptat să intre în țară noastră, în Suceava, unde a și participat la Sfânta Liturghie de Înviere la Mănăstirea Putna.Printre cei care i-au urat ”Bine ați venit Majestate!” am fost și eu, încă de la sosirea regelui, la aeroportul Salcea și până la Mănăstirea Putna. Pe tot traseul au fost prezenți mii de oameni, semn că regele era acceptat de către români. A fost întâmpinat ca un șef de stat, iar în afară de oficialități, erau prezenți oameni care au trăit pe vremea monarhie, presă națională și internațională, peste tot era o bucurie de nedescris. Toți doreau să-l vadă pe Rege.
De la aeroportul Salcea coloana a plecat direct spre Mănăstirea Putna, iar eu eram în autocarul unei asociaței promonarhiste intitulată ”Amicii Regelui Mihai”, alături de d-na Simina Mezincescu, dl.Petru Mihai Băcanu, reprezentanți ai Alianței Civice, atât din Suceava cât și de la centru, toți îl însoțeam pe rege. S-a ajuns la mănăstire în după-amiaza ajunului Paștelui. În acea după-amiază, Casa Regală, cum era și normal, a făcut o conferință de presă. M-am lipit și eu de presa care a participat la conferință. Sincer, nu prea am auzit din discuțiile presă-rege, eram poziționat mai în spate, dar am văzut pe chipurile celor prezenți un respect total față de M.S. Mihai I al României.
Am mai observat un lucru, peste tot regele îl purta și îl ține ocrotitor pe principele Nicolae. La acea vreme era un copil frumos, cu părul blond, lung, mai tot timpul îl întreba câte ceva pe bunicul, semn că dorea să cunoască mai multe și, copil fiind, curiozitatea nu-i dădea pace. Bunicul Mihai era topit după nepot, nu-l lăsa din mână nici măcar o secundă. Era o dragoste normală și trainică dintre un bunic și un nepot. Astăzi se pare că dragostea a fost destrămată, de alții sau de greșelile prințului Nicolae.
Seara, la slujba de Înviere, a apărut o adiere, un vânt care stingea lumănările credinioșilor. Cea a Majestăți Sale avea o lumină dreaptă, fără să fie protejeată de căușul palmei și ardea mândră pentru o asemenea slujbă. L-am privit ca un semn, toți am văzut în M.S. un om credicios și cu frică de Bunul Dumnezeu. Tot în seara de Înviere, miile de oameni îl aclamau pe rege ca pe un salvator al României. ”Majestate te iubim”, ”Monarhia salvează România”, iar la un moment dat regele Mihai I, de emoții, s-a retras într-un spațiu din mănăstire și a plâns. Împreună cu secretarul Majestății Sale, dl.Constantin Brâncoveanu, am fost martorii acestui gest emoțional. ”Puțini oameni pot să vadă un rege plângând”, îmi spunea dl.Brâncoveanu.
Am fost și sunt un norocos! Din punctul meu de vedere, după 22 decembrie 1989, România trebuia să redevină monarhie constituțională. Ceea ce s-a întâmplat la 30 decembrie 1947 a fost ca o lovitura de stat, pusă la punct de către comuniștii din acea perioadă, în frunte cu dr.Petru Groza, și nicidecum o demisie benevolă venită din partea regelui Mihai. Istoria trebuia reparată, adevărul trebuia instaurat, dar nu s-a întâmplat acest lucru, iar ceea ce este și mai supărător e că, niciun politician român, de 31 de ani nu a dorit să facă un referendum pentru a stabili într-un mod semidemocratic forma de guvernământ din România. Istoricii au dormit și ei, mult timp.
Autor: Dan Şarpe
Jurnal de Bucovina 