Andreia Isabela Macovei: „Să ne sacrificăm pentru cei din jur fără să simțim că facem sacrificii. ”

N-am fost niciodată credincioasă. Nu merg la biserică dar consider ca Dumnezeu vede straduința mea zilnică de a fi om. Am ajuns sa fim fiecare pentru el. Nu există empatie. Cei mai mulți oameni probabil nici nu știu ce înseamnă cu adevărat cuvântul „empatie”. Sa îți trăiești viata în egoism și doar iubindu-te pe tine, mi se pare ca trăiești o viață nulă. Că nu lași nimic în urma ta.

Nu cred că dacă ai copii înseamnă că poți sta liniștit ca rămâne ceva după plecarea ta. Nu trebuie sa fi neapărat vedeta pentru a te vorbi oamenii. Important e să-i faci să vorbească lucruri de genul „asta m-a învățat ea/el”.

Sper sa reușesc să-mi fac băiatul să iubească toate lucrurile din jur. Sa iubești fiecare anotimp sa vezi bucurie în fiecare floare. Sa iubești aerul rece de toamnă, farmecul iernii, dragostea unei nopți de vara și pomii înfloriti primăvara. Sa te bucuri de tot ce ne-a lăsat Dumnezeu sa vedem și să atingem. Să ne iubim între noi. Să ne sacrificăm pentru cei din jur fără să simțim că facem sacrificii.

Am ajuns să trăim într-o lume tristă plină de nemulțumiri la orice. O lume plictisitoare. Oamenii nu mai știu să simtă o carte când citesc, asta și pentru ca nu mai citesc. Poate sunt eu visătoare dar consider că și partea asta mă ajuta ca fiu un om mai bun. Știu ce înseamnă „speranța moare ultima”, ce înseamnă cu adevărat, pentru că trăiesc asta.

Un om iubit de Dumnezeu e cel modest și iubitor de semeni. Dacă îți iubești aproapele deja lucrurile vin de la sine, milostenia o faci fără ocazie fără sa fie moșii de vara, de iarna. O faci că asa simți tu că îți pare rău pentru omul care nu are și nu aștepți lăudat pentru asta și nici nu-ți se pare ca ai făcut destul. Un om bun cu suflet frumos mereu o sa simtă ca putea face mai mult, chiar dacă a dat tot ce avea.

Irina îmi tot spune ca nu toți sunt ca mine și sa nu ma mai zbat. Da așa e, nu sunt toți ca mine dar dacă ar fi? Și asta îți dă putere sa treci peste răutățile cu care te confrunți, să ierți și să iubești mai mult. Dacă eu cedez și mă înrăiesc nu se rezolva nimic sigur, dar dacă iubesc mai mult tot ce e în jurul meu, poate cineva mă observă și se schimba ceva.

Poate până mor, măcar o inima să scot din piatră. Când eram mică nu-mi plăcea când cineva arunca ambalaje pe jos și făceam observații oamenilor, tot auzeam „și dacă eu pun la coș ce se rezolvă?” urâtă gândire ziceam. Dar dacă ai face și tu ca mine, am mai invăța pe cineva că nu-i ok. Așa și acum.

Eu nu simt ca ma lupt cu morile de vânt. Eu simt ca trăiesc asa iubind necondiționat tot ce ma înconjoară. Încă simt ca mai am de lucrat la sufletul meu pâna sa zic că e de aur, până la urma la sfârșitul vieții sa mă uit în urmă, în ultima clipă și să spun: „pot pleca liniștită…o sa iubesc și pe lumea cealaltă”. Sa plec liniștită, cu zâmbetul pe buze, pentru că în inima mea au încăput toți oamenii pe care i-am întâlnit, indiferent cât au fost prezenți în viata mea. I-am iubit pentru că fiecare vine să ne învețe câte ceva, dacă ești capabil sa vezi lucrurile astea.

Autor: Andreia Isabela Macovei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s