Un țăran bucovinean sărac, Vasile Motrescu, este constrâns să ia calea codrului și să pună mâna pe armă datorită amenințării bolșevice.
Este un caz unic în istoria rezistenței anticomuniste din România. Acesta avea o cultură generală și o educație foarte bine dezvoltată, în ciuda puținei școli făcute, de educația lui ocupându-se părinții săi. Era un iubitor și un excelent cunoscător al istoriei românilor, îndeosebi a Moldovei.
Este de asemenea singurul partizan care a păstrat un jurnal din perioada în care a activat. Acesta și-a scris preocupările, suferințele și gândurile care îl frământau. A mai scris și nouă scrisori pline de patriotism trimise către autoritățile comuniste și șase poezii.
Este capturat în urma trădării lui Toader Șfichi în ianuarie 1958.
”Da, stau prigonit de frații mei trădători, care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia, pe un kg de zahăr și un litru de ulei și au dus țara în suferință, căci acum simte și pruncul din fașă că trăiește în <<raiul>> bolșevic”
Câteva date biografice:
- Născut: 11 octombrie 1920
- Locul nașterii: Vicovu de Jos, Suceava
- Ocupația: agricultor
- A murit la: 29 iulie 1958, orele 21:30 la Botoșani, fiind executat în urma trădării
- Participă la război pe frontul de est între anii 1942 și 1944, după care pleacă în haiducie odată cu reocuparea Bucovinei de Nord de către comuniști
„Eu, partizanul Vasile Motrescu, sunt executorul testamentului voievodului de la Putna, Ștefan Vodă când a lăsat cu limbă de moarte țării și urmașului său Bogdan aceste cuvinte: „Iar dacă vrăjmașul vostru vor (vă va) strâmtora prin rușinoase închinări, atunci mai bine muriți prin paloșul lui decât să (fiți) privitori împilării și ticăloșirii țării voastre, că Dumnezeul părinților voștri se va îndura de lacrimile slugilor sale și va scula dintre voi pe cineva care va pune pe urmașii voștri în libertate pe puterea de mai înainte.” Aceste cuvinte jur eu, partizanul Vasile Motrescu, că le voi ține până la cea din urmă suflare de viață. (…)”
Jurnalul lui Vasile Motrescu – marți, 25 noiembrie 1952
sursa: Sfinții Închisorilor/@fb
Jurnal de Bucovina 