Gânduri despre dragoste și alte sentimente nefolositoare

Cred că mamele sunt cele care ne învață să iubim. Modelul oferit de ele în copilărie, îl aplicăm mai târziu în relația cu partenerii noștri de viață. Felul în care ele s-au raportat la partener, ne influentează propria căsnicie/relație. Iubirea mamei față de tată ne setează implicarea în relație, respectul față de partener, limitele răbdării, acceptarea, negarea, atașamentul, toleranța, reacțiile în situații de stres sau de fericire. Să dea Dumnezeu să mă înșel!

***

Partenerii nu se mai iubesc pentru că rareori sunt sinceri unul cu altul la începutul relației. Prima oară suntem atrași sexual de celalalt și pentru a ajunge în pat cu ea sau cu el, facem tot ce ne sta în putință. Îi spunem ce vrea să audă, ne comportam întocmai cum vrea ea/el să o facem. Căutam cu tot dinadinsul să arătam că suntem potriviți pentru celalalt, deși nu credem în cuvintele scoase pe gură și nici comportamentul adoptat nu ne reprezintă. Ajungem în cele din urma în pat. Facem sex ca nebunii câteva luni, un an, doi, poate trei și când atracția sexuala dispare, nu mai rămâne nimic. Abia atunci începeți să vă cunoașteți cu adevărat. Daca până atunci ați mințit, ca să vă satisfaceți nevoile sexuale, acum acele nevoi au dispărut. Iar cel din fața ta devine un necunoscut. Nu mai spune aceleași cuvinte, nu mai are același comportament. E el însuși, e ea însăși. Rareori se întâmplă să iți mai placă de el,cel adevărat, rareori se întâmplă să iți placa de ea, cea adevărată. Așa că, dacă vreți ca relația să dureze, fie vă mințiți mai departe, fie sunteți sinceri de la început, fie găsiți puterea de a-l accepta pe celalat așa cum este cu adevărat….dar asta necesită comunicare și cine mai stă de vorbă cu celalalt față în față când pe rețelele de socializare sunt atâtea tipe, atâția tipi, care abia așteaptă să facă sex cu tine spunându-ți ce vrei să auzi, comportându-se cum ai vrea să se comporte…

***

Inima omului este foarte încăpătoare. Intra în ea orice. De la bucurii, la supărări, de la dezamăgiri, la împliniri s.a.m.d. Totul se adună acolo într-un veritabil haos, care cu timpul devine obositor și greu de suportat. Ca să nu ajungă în situația asta, inima trebuie ajutată de minte. Ea trebuie să hotărască ce rămâne acolo, ce elimina, ce și unde așază. Dacă cele doua nu colaborează, trăim un iad.

***

Nu e chiar urât să fii om mare. Fiecare vârstă are frumusețile ei. În schimb e greu de acceptat felul în care se „măsoară” aceasta frumusețe odată cu trecerea anilor. Dacă frumusețea copilăriei era joaca, frumusețea maturității este responsabilitatea, după cum cred că frumusețea bătrâneții, rămâne  înțelepciunea. Abia ai timp să te obișnuiești cu fiecare în parte, că imediat trebuie să treci la următoarea etapă a vieții. Partea neplăcută e că treci prin toate aceste schimbări apropiindu-te tot mai mult de moarte. Pentru cei care cred în viața de dincolo, e o apropiere nu neapărat dorita, dar acceptabila, în schimb pentru cei care nu cred, e mai degrabă un drum absurd și crud.

de Dragoș Huțuleac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s