Un gand care ma apasa e ca timpul trece infiorator de repede si ca rareori fac ceva care sa conteze. Alt gand apastor este acela ca mi-e tot mai greu sa ma adaptez acestei societati in care doar aparentele conteaza. Aparent totul e bine, aparent totul e frumos, aparent te iubeste, aparent iti permiti, aparent lumea nu moare, aparent poti…Ce dracu am facut cu adevarul? Cu profunzimea? Alt gand care ma apasa este acela ca am banalizat totul. Credinta, iubirea, traditia, scoala, familia, omenescul. Toate acestea reprezintă la ora actuala prea putin, ca sa mai conteze. Am reusit cumva sa le golim de continut, de semnificatie, de importanta. Ele erau un fel de „ancora” care indiferent de furtuni, ne tineau pe loc si la un loc. Acum la o simpla adiere…am zburat….care incotro, fara o destinatie anume. Tot apasator este gandul ca ramanem fara libertate. Ca Miruna mea va creste intr-o lume in care e normal sa fii verificat la tot pasul si ca limitele sale vor fi impuse nu de constiinta ei, ci de cei care fac regulile. Ma apasa si gandul singuratatii. Nu pentru ca in jurul meu nu am oameni, dar nu mai stam la povesti. Mie povestile imi lipsesc din viata mea. Am ajuns sa comunicam fata in fata ca si cum am fi pe facebook. Banalitati, complezente, umor usor, despre sex…si cam gata. Si mi-e ciuda ma, mi-e ciuda, ca uite…vin sarbatorile de iarnă si din cauza celor descrise mai sus, nu mai simtim nimic. Nicio emotie. Nicio bucurie. Sunt niste zile ca oricare altele. La fel au devenit zilele de nastere, cererile in casatorie, nuntile, Pastile, inmormantarile, botezurile. Nimic nu mai transcede spre noi din semnificatia acestor zile eveniment decat mirosul de friptura si indigestiile….si of!..
de Dragoș Huțuleac
Jurnal de Bucovina 