Te rog să mă ierți, Dumnezeule, că nu am știut cum să privesc aurul tomnatic care a poleit făgetele mângâiate de lumina soarelui dormitând la ceas de asfințit. Că nu m-am oprit din mers să ascult în tihnă cântecul primăverii ridicat înaltului din glasuri de păsări rătăcite în smide și zăvoaie. Că nu am izbutit să aud toate poveștile spuse vreodată în lumina caldă și jucăușă din vetre, la vreme de viscol crunt și ger cărunt, că n-am deslușit fiorul coaselor șuierând printre unduirile ierburilor înflorate. Iartă-mă pentru că am pășit prea în grabă peste ademenirile rubinii ale frăguțelor din luminișuri și că nu am știut să grăiesc cu hribii împovărați de pălăriile bătrânești. Să mă ierți că nu mi-am îngăduit răgaz să aflu ce zic pâraiele zglobii când chicotesc printre pietre curate alergându-se cu libelule cu aripi de zâne și de ce se cheamă cu atâta stăruință cerbii revărsând aburi tremurători din boturile fripte de gheața primelor brume. Îți mai cer iertare, Doamne, că nu m-am nevoit să număr stelele așternute la odihnă pe cetini îmbălsămate cu rășina veacurilor trecute și nici turmele ce au suit vreodată pe obcini cu pripoare înierbate. Că nu am avut priceperea să împletesc metanii din razele răsăritului și sclipirea boabelor de rouă întemeiate pe liniștea curată a frunzelor; că nu am cercetat cu inima destule fluiere ce împleteau cântec din sunete și suflete frumoase ca oamenii hărăziți lor. Mă iartă că n-am arătat destulă râvnă să tălmăcesc bucuriile din ochii tinerilor avântați în vârtejul jocului și strălucirea de pe fețele nicidată încruntate ale înțelepților sihaștri care se roagă Ție. Iar dacă vei hotărî că nu sunt de iertat pentru că nu am priceput că toate acestea împreună înseamnă locul sfânt numit Bucovina, pedepsește-mă, Doamne, cu încă o viață pe acest tărâm.
Autor: Casian Balabasciuc
Jurnal de Bucovina 