Daniela Ceredeev: „Să așezăm în toate, oameni buni, puțină culoare și-un strop de lumină!”

E forfotă mare în suflet. Oare greșesc?

Nu ne e dată viața doar pentru alb și negru. Am fost creați și chemați să punem în toate puțină culoare. Să ne-așezăm cu fața spre lumină.

Ce alb strălucitor e cel întors cu fruntea în raza senină! Aureolă pe-un suflet pământesc tăinuit de altar.

Și ce-ntuneric se ascunde-n negrul fără o străfulgerare ce-l alină! Cum noaptea fără rugăciune trece în zadar.

Și-albastrul Cerului e mai înalt când se-atinge abia-șoptit de soare. Și-albaștri cred că-s ochii îngerilor, toți, căci locuiesc un timp ce nu mai moare.

Iar roșul arde și mai mult de-i ars de focul cel viu și se preface-n purpuriu. Asemeni picăturilor de jertfă strecurate-n fiecare zi, până în cea când n-om mai fi.

Sau verde strălucind de rouă-n iarba crudă, când tace pământul, ca șoapta tălpilor goale prin ea s-o audă.

Ori galbenul corolei ce-ntoarnă ziua-ntreagă privirea după astru, de parc-ar vrea să-nvețe de la el mersul prin toate, nestingherit și măiastru. „Soarele răsare, soarele apune” (Ecclesiastul 1,5) neîngrădit de ceea ce lumea ar spune.

Să așezăm în toate, oameni buni, puțină culoare și-un strop de lumină! Sunt cele ce fac privirea senină, când îl privești în ochi pe cel din jurul tău, ca și cum L-ai privi pe Dumnezeu.

Autor: Daniela Ceredeev