Ioana Mărculeșteanu: „Bunătatea nu se fură, nu se cumpără și nici nu se vinde.”

Zilele internaționale sunt mereu controversate. „De ce e nevoie de o zi anume?” ar spune unii..

Cred că zilele internaționale sunt acolo să ne facă atenți, să ne amintească de lucruri, evenimente, persoane sau acțiuni importante din viața noastră. Nu pentru a ne limita la sărbătorirea ei o dată-ntr-un an.

Astăzi e Ziua Bunătății Spontane (sau Ziua Actelor de Bunătate). Să fim buni e printre puținele lucruri în care nu avem nevoie de altceva. Avem nevoie doar de noi. Dar de niște „noi” mai atenți la ceilalți, mai empatici și mai puțin grăbiți.

Să faci bine nu costă. Pentru că nu e vorba neapărat de ajutor material oferit cuiva.

Ești bun când oferi un zâmbet (chiar și cu mască, fii sigur că zâmbesc și ochii), ești bun când ai o vorbă bună pentru celălalt, ești bun când îl încurajezi sau când îți ajuți colegul de la job să termine task-ul ăla complicat.

Ești bun când spui mulțumesc, te rog, îmi cer scuze.

Să fim buni și să fiți buni. E ceva ce nu ne poate lua nimeni. Bunătatea nu se fură, nu se cumpără și nici nu se vinde.

Bunătatea e în fiecare dintre noi, doar că trebuie să ne oprim puțin din cotidian să îi facem loc în viețile noastre.

~Ioana, așa cum mă știți~

Autor: Ioana Mărculeșteanu

Sursa: File de jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s