Daniela Ceredeev: „E deplină metaforă cerul, că-n el e-ntâiul Creator de Poezie”

Nu-i viața doar metafore strălucitoare, se știe, dar e deplină metaforă cerul, că-n el e-ntâiul Creator de Poezie. Mi-L prea ades închipui… măsurând cu compasul frumuseții zarea, între răsărit și apus, cugetând duios la câtă dumnezeiască chemare în țărâna care suntem ar mai fi de ascuns. Chemați, pentru că-i suntem „chip”, să-i devenim „asemănare”. Sau, altfel spus, a așezat în noi puteri de frumuseți izvoditoare. Și mă gândesc că ne va fi gândit ca pe-un poem, sortit-a se-ncheia în infinit.
Iar când ne-am răzlețit de Cer și ne-am visat eliberați de o Iubire-așa de ne-nțeles și-așa de mare, albastră taină ne-a întâmpinat și un Cuvânt ce se preface-n fiecare dintre noi în nouă poezie, în calea-rătăcirii noastre-avea să vie. Să-i fie morții îmblânzire. Sau nu-I Iisus-Iubire o vie Poezie? Și mărturisire. Dar ce-i iubirea răstignită, oare? Cer pe pământ răsturnat, pământ pe prispă de cer așezat, raiul dintâi răscumpărat.
Chemat e sufletul ca spinii să-i prefacă-n floare, piroanele-nvrăjbirii să le preschimbe-n argint, umbra-ntinării să se atingă de soare și mâinile ce poartă pietre s-ajungă cuib de alint. Ca brațele crucii ce, împlântate în inima țărânei botezată-n iubire, nu însângerează, ci tămăduiește și luminează.
Numai că-mi pare, dar poate că greșesc, că rătăcim adeseori această chemare. Și ne rămâne străină și de-nțeles metafora transfigurării. Ne sunt mai la-ndemână lungi enumerări (de-ndreptățiri de sine și de împotriva evidențelor murmurări) și comparațiile nu ni-s deloc-deloc străine (vă sună cunoscut? „e-adevărat ce spui, dar adevăru-adevărat e la mine” sau „de ce-a rămas binele-acela acolo? când mie mi s-ar fi cuvenit, vezi bine!”); apoi, inversiuni (părute păreri puse-naintea tăcutelor tăceri), hiperbole („mă-ncearcă doar pe mine Dumnezeu și m-a lăsat deoparte, iar suferința mea le-ntrece pe toate!”) și repetiții (și e ciudat cum poate crește de la sine un neadevăr repetat și cât de mărunt începe să pară un mare adevăr, din gură-n gură purtat). Și da! lung șir de epitete pe care nu ne sfiim să le-aruncăm peste tot, la întâmplare, se pare. Pe oameni, mai cu seamă. Și se prefac, ce trist!, din epitete-n etichete.
Da-i Ziua Internațională-a Poeziei, azi, și-mi vine-n minte mai curând o anafora. Chemați suntem să le fim oamenilor bucurie și floare, chemați să așezăm pe cerul inimii lor strălucire și soare, chemați să ștergem lacrima și să fim vindecare, chemați să facem colibe în iubirea ce singură nu moare și-acolo să-ntâmpinăm, umăr lângă umăr, pacea ce vine de Sus.

Autor: Daniela Ceredeev

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s