Am fost la Schitul Brădățel: „-Dar ce-i acolo tati? Un castel cu acoperiș de aur?”

Când eram mic, un drum la schitul de maici de la Brădățel era aproape la fel de important ca drumul până la Suceava unde bunicul îmi cumpăra suc, prăjitură dar și jumătate de baton de salam de vară cu roșii și pâine proaspătă „turcească” (nu știu de ce-i zicea așa), din care ne ospătam amândoi fie în parc „La 3 bărboși”, fie în parc la Policlinică. Atâta doar că drumul la schitul din Brădățel nu avea pe traseu nici cofetării, nici magazine alimentare. Dar avea aceeași emoție. Că la asta se pricep bunicii cel mai bine: la a crea emoții. Știu ei să facă cumva ca orice activitate pe care o faci împreună cu dânșii, să aibă ceva magic. Poate că timpul i-a înțelepțit îndeajuns încât să înțeleagă că tu, ca și copil, ai nevoie de experiențe nu neapărat de cadouri, ca să te simți bine. Și dacă o să ne uităm cu atenție, așa intră bunicii în sufletele celor mici. Prin trăirile pe care le oferă acestora. Și așa rămân acolo chiar după ce nu mai sunt. E o modalitate de a-și „prelungi” viața pământească. Pentru că rămân în memoria nepoților, uneori a strănepoților prin experiențele oferite. Abia când dispare ultimul gând, când nimeni nu se mai gândește la ei, abia atunci poți afirma că într-adevăr au murit. Până atunci de odihnesc în memoria noastră și ne fac să zâmbim dacă ne amintim de ei când suntem triști….dar să revenim…

Schitul Brădățel…printre copaci


Ultimul drum pe care l-am făcut cu bunicul la schitul de maici de la Brădățel a fost pe la sfârșitul lui august 1996. Știu că urma să trec în clasa a 3-a. Dusesem deja vaca la cireadă și aveam câteva ore bune de joacă când mă pomenesc strigat acasă. Chestie care oleacă m-a pus pe gânduri deoarece, cu cel mult două zile înainte, spărsesem cu piatra, din greșeală, un geam la casa părăsită a mătușei Marița. Ne-am luat la întrecere cu trasul la țintă cu praștia, iar eu am zis ca nimeresc stâlpul cerdacului. Am pierdut…Așa că, am pus nasul în pământ și cu pași deloc grăbiți, rugându-mă la toate puterile cerești să nu fi aflat bunicii nimica, am intrat în curte. Bunicul mă aștepta pe cerdac, îmbrăcat cu hainele de duminică, cu pălăria cea nouă pe cap și la picioare avea un paner cu 100 de ouă, un pomelnic și niște bănuți. „-Vii cu mine până la schit la maici?” „-Cum să nu?!?” a răsunat glasul meu într-un strigăt de bucurie. Drept să zic, bucuria era mai mult datorită faptului că nu aflase de geam, dar n-am stat atunci să-i explic entuziasmul meu. Așa că m-am dus să mă schimb. Am urcat pe cărarea din grădină, am ieșit în drumușorul de la moș Jan, apoi pe drum până în Deal la Școală. După care am intrat prin curtea școlii noi, am luat-o pe cărarea care traversa ogorul lui nenea Ghiorghiță, am trecut șoseaua și am intrat pe drumul Brădățelului de pe imașul vacilor. În dreptul cirezii știu că ne-am luat la întrecere să vedem cine o zărește mai repede pe Florica, vaca bunicilor. El a văzut-o mai repede, dar s-a făcut că nu o vede ca să mă bucur eu că câștig… Acuma, că sunt mare, știu asta pentru că exact la fel fac și eu cu Miruna…


Când eram mic și întram în pădurea de la Brădățel, parcă intram într-o poveste. Mereu mă așteptam să mă întâlnesc cu Scufița Roșie, Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe. Cu personajele astea așteptam să mă întâlnesc, dar de dorit, îmi doream tot timpul să mă întâlnesc cu Ileana Cosânzeana care în mintea mea de copil, sigur strângea și ea bureți pentru Făt-Frumos ca să-i fac o tocăniță, niște bureți cu usturoi și mămăligă sau să-i facă salată pe iarnă. Speram să se îndrăgostească de mine și să fugim în lume lăsându-l pe Făt-Frumos cu buzele umflate. Oricum avea și probleme cu zmeul ăla, moștenea numai jumătate de împărăție….eheee!

Miruna și ce a mai rămas din pădurea Brădățelului


Farmecul acesta al pădurii era dat de copacii mari care străjuiau drumul pe-o parte și alta. Era mereu o liniște tulburată numai de cântecul păsărilor. Drujbe, pe atunci, rar se găseau. Și nici oamenii nu erau chiar așa de lăcomoși încât să radă tot ce înseamnă pădure. Vedeai deseori, când mergeai pe acolo, căprioare traversând drumul, veverițe, umbla vorba că și porci mistreți, dar eu unul, pe aceștia, nu i-am văzut niciodată. Și mai umbla Gelu, care căuta măicuțe…a găsit una și s-a liniștit și el. Dar a căutat mult, câțiva ani….Că tot ne întâlneam cu el când mergeam la bureți ”- Ați găsit ceva, nenea Gelu?!?” „-Mai caut măi copii, mai caut”.


Cu aceste amintiri am pornit la drum cu Miruna, sperând că această drumeție o va face și pe ea să simtă ce simțeam și eu când eram mic. Numai că, surpriză: pădurea era aproape cu totul defrișată. Ne-am oprit totuși pentru câteva momente și ne-am plimbat prin ceea ce a mai rămas din ea. I-am povestit din peripețiile mele avute pe-acolo, i-am arătat pe unde găseam cele mai frumoase vinecioare, unde era locul preferat al hulubițelor, unde creșteau hribii roșii, unde mi-a arătat bunicul o căprioară, chiar în după-amiaza de care povesteam, pe unde putem ajunge la pârâul Obârșiei. Și i-am mai spus și că oamenii nu aruncau pe atunci atâtea mizerii în ea. „-De ce?” „–Pentru că nici nu aveau atâtea mizerii ca acum…și erau și mai educați!” De lângă poate cimitirului se vedea turla Schitului. „-Uite, acolo vreu să ajungem” „-Dar ce-i acolo tati? Un castel cu acoperiș de aur?” am zâmbit…„-Nu știu” i-am zis. „Hai să vedem!” Și ne-am dus. Pe jos, de mânuță, povestind despre ea când era mititică și despre mine când eram mititel.

Intrarea spre Schit


Când am început să coborâm spre Schit, nu-mi venea a crede ochilor. În curtea Schitului mic, modest, pe care îl știam, crescuse dita mai biserica, exact ca un castel cu acoperișul din aur. Chiliile, biserica veche, rămăseseră exact ca în amintirile mele, dar în rest…absolut totul se schimbase. Și se schimbase frumos, plăcut, cu bun gust. Nu am auzit să se fi întâmplat vreo minune de-a lungul timpului în schitul de maici de la Brădățel, dar însăși faptul că măicuțele de acolo au reușit să construiască o asemenea așezare monahală, e clar că au avut parte de sprijinul Celui de Sus care le-a binecuvântat nevoințele și strădaniile.

Biserica noua a Schitului


Biserica veche o știam, așa că am intrat prima oară acolo. În afară de câteva icoane noi, în rest totul era așa cum îmi aminteam. Dar ordinea, curățenia, anii întregi de rugăciune au făcut ca spațiul respectiv, deși mic, să fie plin de har. Cine știe de-a lungul timpului, câte suferințe au fost tămăduite între pereții micii biserici de la Brădățel, câte speranțe au îndreptat sufletele pe cărarea cea bună, câte dorințe au fost implinite în urma rugăciunilor făcute acolo. Probabil că zeci sau sute de mii. Așa că binecuvântarea locului o simți când intri acolo să te rogi. Nu ai cum rămâne indiferent.

…tot biserica noua


De acolo, ne-am dus în biserica mare, nou construită. Pot jura, cu mâna pe inimă, că interior mai frumos pictat nu mi-a fost dat să văd. Incredibile frescele! Chiar și ateu, nu poți să nu te minunezi odată intrat în sfântul locaș de talentul omului care a făcut pictura și să nu te întrebi dacă talentul său este de natură divină sau nu. Am stat câteva zeci de minute admirând munca pictorului. Ne-am închinat, am aprins niște lumânări, ne-am minunat de ce am văzut, le-am zâmbit călugărițelor. Cele bătrâne ne zâmbeau înapoi și au stat de vorbă cu noi. Cele tinere îi zâmbeau numai Mirunei….Înainte să plecăm, am mers să bem apă de la izvorul din curtea Schitului. Am dat puțin cu apă și pe ochi și, instinctiv, am privit spre băncuța de la intrarea în Schit. Acolo, bunicul, îmbrăcat cu hainele de duminică și cu pălăria cea nouă pe cap, se uita la noi și zâmbea. Sigur ajunsese acolo înaintea noastră și va rămâne acolo încă multă vreme. I-am făcut discret semn cu mâna, știind că numai eu îl vedeam….

…pictura interioara

Autor: Dragoș Huțuleac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s