Ploile din viața mea, cât de multe vor fi fost, m-au învățat să am răbdare și nădejde în vremea bună care le va urma negreșit. M-am împrietenit cu răpăiala măruntă de pe acoperiș de casă ori prin frunziș bogat, încă din nevinovată pruncie, când urmăream cum stropii deși se prelingeau pe geamuri căutându-și poteci imaginare. La început mai înceți și mai șovăielnici, tot mai iuți când căpătau putere unindu-și căile abătute, se prăvăleau în cele din urmă pierzându-se pentru totdeauna. Uneori ieșeam afară să privesc cum se cerneau din nori, iar picăturile de apă mi se lipeau de față, ca niște săruturi reci și curate primite din cer. Am întâmpinat deopotrivă ploi de primăvară, cu stropi mărunți ce stârneau aburii ascunși în pământ, ploi calde și năprasnice în inimă de vară coaptă și ploi mohorâte și stăruitoare la vreme de bejenie a stolurilor de păsări și frunze îngălbenite. M-au udat ploi izbucnite pe neașteptate cu stropi fugari, picături mari și calde, ori dimpotrivă, săgețile nevăzute ale ploilor iuți și reci pe care le-am resimțit strecurate de-a lungul gâtului, către spinarea înfiorată de umezeală. M-au dezbrăcat până la piele ploi năprasnice repezite cu zgomot peste pădure, adevărate șuvoaie scăpate în năvală din slăvi lacustre revărsate peste lume din zăgazurile nimicite. Le-am văzut curgând ca niște pâraie de-a lungul trunchiurilor drepte peste scoarța îmbrăcată în mușchi verde sau biciuind cu rafale dezlănțuite ramuri și frunziș, culcând la pământ ierburi și adunându-se în șiroaie pe crusta uscată. Uneori violente, alteori liniștite, grăbite sau domoale, gălăgioase ori discrete, ploile din trăirile mele mi-au destăinuit mereu același adevăr: aduc viață în timp ce noi, oamenii, așteptăm nerăbdători să treacă.
Autor: Casian Balabasciuc
Jurnal de Bucovina 