Casian Balabasciuc: TRECĂTOR PRINTR-O FÂNEAȚĂ

Din sânul cald al verii se revarsă îndemnul fânețelor bântuite de fluturi jucăuși către hoinară căutare a cărărilor ce duc spre desăvârșire. Miresme de iarbă coaptă și culori înflorite în suave petale, așteptând zbor harnic de albină, se unduiesc în legănări domoale precum plaiurile pe care și-au primit binecuvântările din înalt. Pașii se însoțesc fără graba zilelor obișnuite, bucuroși să lase în amintirea covoarelor înspicate cu fire înalte de păiuș dovada trecerii prin raiul așternut la pământească odihnă de Cel care l-a zămislit. Pitulați în cotloanele lor neghicite, greierii fac liniștea să sfârâie stăruitor, ca firul subțire al izvorului abia înfiripat, rătăcit printre pietricele. Peste cântul lor pădurea mărginașă povestește cu voce abia șoptită despre cer și despre nori, despre răbdare și statornicie, despre frumosul lumii cuprins în adevărata viețuire săvârșită în lărgimea ei. În toată rânduiala pe care nu o poate înțelege mintea omenească, pătrunde nevăzută, cu sfială, pașnica mângâiere a timpului veșnic trecător. Doar furnica avântată în semeață aburcare pe un fir subțire de timotei, pentru ca odată ajunsă în vârf să apuce cale întoarsă, către rădăcină, pare să pilduiască lucrarea omului mereu grăbit. Dar este prea mică să poată fi văzută în necuprinsul fâneței în care atâtea ființe mărunte înalță rugăciune de mulțumire pentru locul care le-a fost dăruit de bunătatea lui Dumnezeu. Și uităm pentru ce ne-am născut oameni.

Autor: Casian Balabasciuc