Episoade cu Miruna și o extraterestră verde cu sâni destul de generoși

  • – Și daca trișam, ce are? Că știm numai noi doi!
  • – Stiu că știm numai noi, dar indiferent câte victorii vom avea în fata altora, n-o să fim niciodată bucuroși de ele pentru că în sinea noastră vom ști adevărul și o să știm că nu merităm să câștigam…Tot timpul conștiința o să ne amintească că nu meritam victoria. Că nu suntem așa de buni.
    -…și..?
    -…și o să devenim nemulțumiți, nervoși, suparăți…
  • – Tati, da’ ce e conștiință?!?
  • – E starea aia care te face să-mi zici că ai făcut o obrăznicuță pe care eu n-am observat-o înainte de somn, că altfel nu poți dormi…
  • – Tati da’ tu nu ai trișat?
  • – Ba da, puiuli, că altfel nu știam să explic așa de bine!

Prima oară când am mers cu Miruna la Muzeul Satului Bucovinean avea puțin peste 1 an jumate. Eram cu ea într-un marsupiu (nu mai stiu cum îi zice…săculeț de ăla în care pui copilul și îl ții lipit de tine pe burtă). E un loc pe care îl vizitam destul de des, împreună cu Cetatea de Scaun a Sucevei. Ambele locuri ne relaxează. Povestim despre regi, regine, prinți și prințese. Istoria Moldovei atâta cât o stiu și cum o pot explica unui copil…Despre cum erau oamenii mai demult și cum se trăia în zonele de unde provin casele. Astăzi, în timp ce ne odihneam pe banca din cerdacul celarului din zona Moldovitei mi-a zis: „Uite așa o căsuță mititica să avem undiva la munți că să stam din când în când, ar fi perfect!” Și are dreptate…și e un vis realizabil. Și chiar ne-ar prinde bine o cabanuta izolată, simplă, eficientă într-un loc în care izolarea locului să ne permită să ne regăsim. Că printre atâția oameni, e ușor să te pierzi pe tine însuți…


Constatare. Nu e prima oară când spun asta: sunt un om credincios, nu un om religios. După o pauză de vreo 20 de ani, anul trecut, în august, am cumpărat 3 cruciulițe simple din lemn. Una pentru mine, una pentru Miruna, una pentru Andreea. Imediat ce am pus-o la gât pe-a mea, am constat că am devenit mai atent la ceea ce fac. Mi-era rușine să fac unele lucruri, sau să gândesc unele lucruri purtând o cruce la gât. Nu înseamnă că am devenit un sfânt. Doar că am devenit mult mai „selectiv” în privință „relelor” pe care le fac. Azi dimineață, în urma unor chestii ivite în ultima perioadă, am simțit nevoia să o dau jos. Că să-mi las oleacă conștiință „liberă”. Imediat soluțiile pentru problemele mele au apărut în mintea mea…în cascada…una mai bună că alta. Absolut toate imorale, unele ilegale, altele la limita legii. Erau acolo. Încolțite în mintea mea. Clare, limpezi, gata de pus în aplicare, fară greș….
M-am dus acum 10 minute la raft și mi-am pus cruciuliță înapoi….N-aș vrea că peste ani celei mici să-i fie rușine că-i sunt tată, sau mie rușine să o privesc în ochi.

Cât s-a dus Miruna să bea niste apă…puf!…deodată mă trezesc lângă mine c-o extraterestră minionă, toată verde, cu păr verde, ochi verzi, buze verzi, sânii verzi și destul de generoși.

***

  • – Auzi, cum îl cheamă pe primarul vostru?
  • – Ion…Ion Lungu!…îi răspund un pic bâlbâit
  • – Ce nume frumos! -exclamă. Știi ce înseamnă în limba de pe planeta noastră?
  • – Nu, nu știu!
  • – „Cel care dă diplome de excelență!”
    -Ca să vezi…și la noi la fel!

de Dragos Hutuleac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s