Povestile clasice incep cu expresia „a fost odata”.
Dar povestea mea nu e clasica, caci e reala, fara Ileana Cosanzeana cu plete in vant, care il asteapta pe ratacitul de Fat-Frumos pe martoaga!
Un oarecare stupar Itco creeaza nucleul unei asezari si-i imprumuta numele Itcani. In Evul Mediu, era liniste. Doar zumzaitul albinelor lui Itco si cantul maicilor de la manastire mai stricau pacea zonei.
In 1774 insa, niste austrieci obraznici vin in zona asta si strica complet pacea cu iz fanariot.
Itcanii devin localitate de granita si cunosc o dezvoltare sustinuta.
Alt-Itzkany sau Itcanii Vechi se intindeau de la capatul Strazii Imperiale – iaca pozna, ca avuram si iz imperial! – pana la actualul pod de peste meandratul rau Suceava.
Bahnhof Itzkany sau Itcani Gara gravitau, se intelege, in jurul garii. Inclusiv broscaria – cine stie, cunoaste. Au aparut case mai de Doamne Ajuta, locuinte de serviciu, care sunt solide si azi, un parc cu arbori seculari – acum, ca atunci erau puieti! – , sera de flori cat vezi cu ochii, adica de la Primarie – fosta alimentara, gradinita – pana aproape de vechiul turn de apa. Scoala de la Itcani Gara si posta erau doua repere frumoase ale micii comune. Ca Itcanii erau comuna.
Neu-Itzkany sau Itcanii Noi erau colonia svabilor – strada pietruita, cu sant curatat, cu banca la poarta, fantana, flori. Adica oameni vrednici, care si-au construit pe teren mlastinos scoala, biserica, casa de cultura, cu multe carti!
Itcanii au fost electrificati in 1908, cand unii din Regat nici nu stiau cum arata becul. Aveau apa, mici fose gospodaresti. Gara avea cinematograf, farmacie, un restaurant elegant, primaria avea sala de bal.
Si vine minunatul an 1918, cu unirea-minune. Alta pozna! Ne trezim cu regatul vesel pe cap si cu ale lui metehne. Bucovinenii incep sa se scarpine dupa ceafa si sa inteleaga ca unirea pe hartie nu are nicio legatura cu unirea propriu-zisa! Intr-adevar, e tare enervant sa te intorci in orientalismul fanariot, cu iz slav!
Totusi, in batranii mei Itcani, viata curge frumos. Vin primii romani in localitate si vietuiesc alaturi de poloni, nemti si evrei. Se ridica biserica ortodoxa de la Gara, alaturi de bisericile catolica, luterana si templul evreiesc.
Comuna e guvernata de un primar, cu trei consilieri din cele trei parti ale Itcanilor. Nanul meu, care a prins acele vremuri, spunea ca primarul stia fiecare cotlon si nu-l puteai duce cu presul.
Itcanii aveau industrie: fabrica de zahar a lui Tilleman, inclusiv fabrica de ulei Olivia, fabrica de in, tabacaria lui Roesler, fabrica de cuie de lemn a lui Caziuk si fabrica de cuie de fier – cladirea acesteia din urma exista inca, langa fostul cinema Arta. In Itcani existau o societate de asigurari, o mica biblioteca, o troita a eroilor – in zona pasarelei, vestita bariera, unde acum colcaie niste splendide resturi de toate felurile!
In 1926, Suceava doreste sa inglobeze Itcanii, dar itcanenii, invitati la referendum, zic sec NU! NEIN, NIET sau alte variatii pe tema data.
Din pacate, debuteaza in 1941 o perioada neagra, care continua si azi in Itcani, dar in culoarea gri: evreii sunt deportati, la ordinul lui Antonescu. Localitatea decade lent, e inglobata fortat Sucevei de regimul popular. Ca am uitat sa spun: au venit popularii la putere!
Ura, am scapat de burgheji, de mosieri, o sa fie ca-n pampas! Numai ca nu a fost ca-n pampas! A fost ca in iad.
Incepe perioada distrugerii sistematice a urmelor trecutului, ca, de, numai revolutionarii populari comunisti creau omul nou, dat in pisici! Asa era de dat in pisici omul nou, ca nici el nu stia ce e: nici cal, nici magar, vorba Omei.
Incep sa vina in targ proletarii. Mort, copt, trebuiau sa cladeasca omul nou. Pana una alta, omul pe cale a se innoi locuieste in vechi cladiri germane si evreiesti. De, calul de dar nu se cauta la dinti…
Incep demolarile si realizarea unor cladiri cu un gust cel putin indoielnic. Kitschul domneste peste tot si se promoveaza tot ce e mult si prost. Unii au ramas cu mostenirea asta si azi, spre disperarea unora.
Numai ca acest colos are picioare de lut si oarecum scurte si se prabuseste cand toti se credeau urmasii lui Brancusi! Ba nu, ca omul crease ceva decadent…
Moare colosul si ies la iveala toate hibele: duplicitaritatea, rautatea, oportunismul.
Itcanii au scapat de demolare, ca si-a bagat si Providenta coada. Insa locuitorii ei sunt pedepsiti de cateva decenii de lipsa unor proiecte clare. De, daca nu am votat cu cine trebuia, dupa parerea unora, ce ne facem?
Fie vorba intre noi, nici calitatea multor locuitori nu e dintre cele mai bune. Norocul meu, personal, e acela ca am crescut printre batrani cu scaun la cap, care mi-au povestit ce si cum.
Pledoaria mea are un temei: ma calca pe varful cozii povestea „cum a fost Suceava”! Da, flacai electorali, Suceava veche a fost frumoasa, dar voi nu aveti niciun merit. Meritul mare il au niste oameni cu simt practic si bun simt, care au dezvoltat urbea! Voi, epigonii omului nou, nu ati facut decat niste blocuri de prost gust care nu vor mai fi locuite pentru multa vreme, caci locatarii se intorc la tara, unde le e, de fapt, locul. Asta a fost cu comunistii: nu si-au vazut lungul nasului si nasucul, deloc carn, a fost taiat.
Concluzia ar fi una: pana nu ne suflecam manecile si nu ne apucam de treaba si nu invatam sa cerem ce vrem, e degeaba!Ca alesii veseli cam fac ce-i taie capul!
Asta v-a povestit un om ai carui parinti si-au tras apa si canal pe banii lor, in anii 90. Canalizarea actuala e cu probleme,caci e construita deficitar. Dar…ura, sa traiasca, ca avem buda in casa! Nu conteaza ca nu tragem apa cu zilele!
Halal ipocrizie! Caragiale ne invidiaza din ceruri, ca subiectele de azi le depasesc de departe pe cele din Vechiul Regat!
Autor: Cory Dehrler
Jurnal de Bucovina 