Mirela Elena Adomnicăi: „Coaliția trebuie să ia decizia pentru pensii și salarii înainte de a se face proiectul de buget”

Coaliția trebuie să ia decizia pentru pensii și salarii înainte de a se face proiectul de buget

Solicitările lui Iohannis și Ciucă de a exista o proiecția bugetară înainte de a se lua decizia privind pensiile și salariului minim sunt un fel de a pune carul înaintea boilor. Este o problemă de logică să soliciți o proiecție bugetară înainte de a stabili politicile publice pe care vrei să le bugetezi în anul următor. De regulă, se procedează invers: se iau deciziile politice fundamentate pe baza unor estimări economice, iar apoi se construiește bugetul. Decizia privind majorarea pensiilor și a salariului minim trebuie luată în prima ședință a Coaliției!

PSD a prezentat deja analiza economică, impactul bugetar și sursele de finanțare pentru propunerile sale, pe baza evoluțiilor economice de până acum și a estimărilor pentru perioada următoare. Există toate datele pentru luarea deciziei politice.

Deci Coaliția ar trebui să se pronunțe cât mai repede pentru a permite construcția bugetului și pentru a oferi predictibilitate cetățenilor și mediului de afaceri

Surse suplimentare pentru susținerea creșterii pensiilor cu 10%:

1. Creșterea gradului de colectare a contribuțiilor sociale în urma incriminării patronilor evazioniști care rețineau aceste obligații din salariile angajaților, dar nu le mai virau la bugetul de stat.

2. Creșterea veniturilor din contribuții la bugetul de pensii în urma măsurilor fiscale realizate de Guvern la 1 iulie.

3. Creșterea veniturilor din contribuții în urma măsurii de creștere a salariului minim și a celorlalte salarii care vor fi majorate ca efect al acestei măsuri.

4. Creșterea veniturilor din contribuții sociale ca urmare a creșterii numărului de locuri de muncă în urma măsurii ca IMM-urile să aibă cel puțin 1 angajat cu normă întreagă.

5. Creșterea veniturilor din contribuții ca urmare a înființării de noi locuri prin schemele de ajutor de stat pentru companii și prin investițiile publice.

Argumente pentru creșterea salariului minim :

1) Majorarea salariului minim este necesară pentru creșterea salariilor în mediul privat, unde nivelul de salarizare a rămas cu mult în urma inflației.

2) Creșterea salariilor este necesară pentru menținerea puterii de cumpărare care să susțină oferta IMM-urilor. Dacă oamenii nu mai au bani, nu mai are cine să cumpere produsele și serviciile IMM-urilor și se intră într-un cerc vicios atât pentru salariați, cât și pentru firme.

3) Creșterea salariului minim de la 1 ianuarie e necesară pentru menținerea în țară a forței de muncă a IMM-urilor, în condițiile în care alte state UE cresc nivelul de salarizare pe fondul inflației (Germania a decis deja creșterea salariului minim!). Dacă se întârzie această măsură, IMM-urile își vor pierde forța de muncă.

4) Guvernul oferă sprijin IMM-urilor pentru plata facturilor. Deci prețurile la energie nu justifică amânarea aplicării acestei măsuri.

Mirela Elena Adomnicăi -deputat PSD de Suceava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s