Dragoș Huțuleac: Există profesori care dau viață

Culmea este că de Ziua Internațională a Profesorului ne gândim prima oară la învățătorii noștri (dovadă că sunt cei mai importanți din viața noastră de elev) și abia ulteriori la profesori. Dar nu la toți. Numai la cei care ne-au inspirat, doar la cei care ne-au fost modele, numai către cei care au știut să planteze în sufletele noastre tinere sămânța cunoașterii, au îngrijit-o, ca în cele din urmă noi să fim cei care culegem roadele. Nu ei. Pentru că ei ies din viața noastră destul de repede, când încă nu realizăm binele pe care ni le-au făcut. Binele respectiv îl trăim (și îl conșientizăm) mulți ani după, în situații mai mult sau mai puțin așteptate, mai exact în momentul când, confruntându-ne cu acestea din urmă, le dăm de capăt folosindu-ne de invățăturile acelui cadru didactic de care ne amintim. Pentru că învățăturile Lui, nu s-au limitat numai la cunoștințele și informațiile specifice disciplinei pe care a predat-o, ci au trecut dincolo de materia predată căutând să aprindă prin propriul exemplu, omenescul din noi. Pentru că omenia este ceva ce nu poate fi cuprinsă între coperțile unei cărți: este mult prea complexă, este mult prea vastă că să o putem „disciplina” ca materie de studiu. Ea este „materia” didactică specifică doar celor care se pot semna după numele lor cu cuvântul „OM”, scris cu litere mari. Doar ei stăpânesc această „materie” și știu să o dea mai departe copiilor și nu doar lor, ci tuturor celor interasați să devină la rândul lor OAMENI. Iar din fericire, astfel de persoane lucrează și în învățământ. Pot da exemple cu nume, prenume, disciplină predată, perioada în care au predat sau școlile în care încă predau. Dar nu o voi face de frică să nu uit pe cineva în lista respectivă, pentru că am ferma convingere că ar fi o scăpare dureroasă și pentru ei, și pentru mine când aș realiza că am comis-o. Sunt suficienți cei care lucrează în învățământ cărora trebuie să le mulțumesc pentru lecțiile de omenie oferite, lecții care mi-au fost predate nu doar prin felul lor de a fi, ci și prin modul în care își țineau orele. Pentru că ei nu ne ofereau doar informații. Ci le umpleau, ca intr-un număr de magie, cu suflet, le dădeau viață și ni le dădeau nouă ca să avem grijă de ele. Să le creștem ca pe niște copii mici. Odată ajunși în posesia lor, ne ofereau și instrumentele necesare pentru a le crește și ne reponsabilizau față de ele. Pentru că, după cum am mai zis,  erau vii. Atât de mult suflet puneau în ceea ce predau, încât informațiile date noua erau pline de viață. Lor le mulțumesc, în fața lor mă înclin, și le dedic acest scurt editorial.

PS: le multumesc și celorlalți. A ști cum să nu fii profesor în urma interacțiunii cu dânșii, este tot o lecție folositoare.

Autor: Dragoș Huțuleac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s