Ora trei, dimineațî.Un cucurigit răgușit se audi din culcușul găinilor aflat la câțiva metri distanțî di casî.Unul dintre cucoși, cel mai bătrân, anunța trezirea la aceeași orî cu precizia unui cias elvețian.
-Hai Petrachi, o cântat pintenatul, ai îmbătrânit și tu, nu mai auzi cucoșii dimineața, poati avem noroc di vremi bunî,s-o oprit în sfârșit vântu’ ista care tot bati di două zile.
La patru și jiumati aveau o rată care trecea prin sat, mereu aproape plinî, ticsită cu traiste, desagi, must, ghin(vin), nuci, păsări, la vănzari pentru piața din oraș.
-Și Dumnezău ai pus în desagii iștia bre? îl ocăra baba Ilinca pi moș, mă înghiontești al naibii di tari în schinari.
Aveau di mers cam un km până la autobuzul di patru jiumati cari vinea alti dăți și mai divremi cu 10-15 minute.
Aproapi sî li iasî sufletul săracilor bătrânei, nerăbdători sa ajiungî la Bârlad, la ora șase pleca trenul spre Iași.
Întuneric bocnî, abia sî mai vedeau câteva luminițe aprinse ici colo pi la case, noroc cî știau drumul, di un amar di ani trăiau într-un sat de pe malurile Tutovei.
În gara din Bârlad, puhoi di lumi, trenul care venea de la București, plin ochi, toți mergeau sa se-nchine la moaștele Sfintei Parascheva. Moș Petrachi, chiar dacî se apropia de 80 di ani, avea putere ca unul de 55. Și-o făcut loc pi scara trenului, o tras-o și pe baba Ilinca după el, și asa au stat câțiva km buni până au găsit un locșor pi coridorul vagonului.
La Vaslui și celelalte stații n-o mai oprit trenul, nu mai încăpea nimeni, stăteau înghesuiți unul lângă altul, plus mirosurile dulci de la parfumuri și oameni certați cu apa, i-au epuizat pi moș și pi babî di tăt !
Chiar dacî era cu doua zile înainte de rugăciune la Sfântă, n-au mai găsit unde sa se cazeze, toati hotelurile erau ocupate
-Văleeu, și ni facim Petrachi, o sî dormim sun ceriul liber ? Hai sî căutam un loc curat, am luat în desagi o paturî, niște saci di ploai, Dumnezau ni apârî.
Sa nu va gândiți cî nu mai erau și alții ca ei? Mai greu era cu făcutul nevoilor, nu mai spun cu spălatul pi ochi sau pi corp!
Fiecari se ducea pe unde apuca, ziua la vreun resteurant, noaptea prin boscheții sau gardurile vii din apropiere.
Ușor, usor se făcea din ce în ce mai frig, începuse sa picure mocanești.
Nu mică le-a fost mirarea când din întâmplare s-au întâlnit cu țața Mărioara și baba Agașina, venite si ele sa se roage la moaște.
-Batâ-v-ar Domnul sî vă batî, ați plecat pi ascuns, haideți langî noi, avem o paturî, o sî dormim pi ea la noapte.
Negre de frig și fără toate celi di trebuințî, babele au acșeptat imediat.
Afurista ploaie nu înceta, picura încet, liniștită, odată cu ea și ultimile frunze chicau din pomii sub care se așezase moș Petrachi și baba Ilinca.
Baba Agașina tremura din toati încheieturile.
-Da bunî mai era un rachiu di zarzări amu mai Petrachi ! dârdâind și clănțănind-ui dintii de frig. Am uitat flaniaua cea groasî și pătura, m-am graghit sî nu pierd rata.
Moș Petrache făcea an di an rachiu di zarzări, a avut el grijî sî punî în desagi câte o sticla, una la el, alta la baba lui.
-Di asta ma înghiontea pi mini ceva, era sticla cu troscăul tău, puteai sî ți abțâi și tu olecuțîcî, vinim sî ni rugam, nu sî pupam moaștili puțînd a bauturî !
Țața Mărioara n-o stat pi gânduri, o tras doua guri buni di rachiu, si asa o îndemnat-o și pe Agașina sî si infrupti și ea din licoari.
Pi la doua di dimineața, grupul lor era cel mai gălăgios. O măicuța înghețată și ea de intemperiile vremii o vinit să-i roagi sî nu mai facî atâta zarvî la ora aia.
Pe lângă rachiu, făcuse baba Ilinca și carne tochita, jiumări, aveau brânză și ceapă plus ghin roșu de la baba Agașina, era un întreg ospăț acolo!
O plecat măicuța și ea cu doua pahare de vin băute, nescăpând de insistenta babelor deja amețite de la rachiu.
Pe lângă ei, alte babe, probabil de la frigul ce le pătrundea, ploaia măruntă ce nu mai înceta sa cadă, tot sa fi fost vreo 50,treceau în genunchi spre racla Sfintei Parascheva, spre mirarea și uimirea lor!
-Sî mă ierti Dumnezău, eu nu ma pun în genunchi amu, nici dacî ma trasnesti Domnul, spunea țața Mărioara.
-Eu sunt tari bucuroasî, spunea baba Ilinca, cî sunt și alții mai prosti ca mini !
Pânî o început sî si crapi di ziua, o cantat, poati di la frig, poati di la rachiu, baba Agașina, di sî ridica părul pi chicioari, di dor și jali,di voie bunî, sî treacî timpul mai ușor.
Pe la ora 9 și jiumatati au ajuns și ei și pupi moaștili Sfintei Paraschiva, duhnind a bautură și cu urme de grăsime pe la gura de la slănina adusî de țața Marioara.
-Cptiu,Sfânta sî ni ierti, păcătoși mai sîntem bre ! spunea baba Ilinca, eu m-am rugat la ea sî-mi dea putere sî nu mai fac așa și la anu’, cî di altfel mi-o fost rușini sî-i mai șer(cer) și altceva.
-Da io chiar m-am rugat sî-mi dea sanatati, cî doar n-am bătut atâta amar di drum digeaba, spunea supărată baba Agașina !
Sănătate multa va doresc și eu, sî auzim numai de ghini !
Autor: Nicu Tofan
Jurnal de Bucovina 