Aseară am fost martor la o Liturghie. Nu în biserică și nici cu prescură sau vin s-a săvârșit. Ci prin legătura dragostei dintre doi prieteni. Am fost la un film și așa cum mă străduiesc de regulă să fiu punctual am ajuns cu mult timp înainte să ruleze. M-am așezat frumos pe scaun și am început să măsor ecranul și să-mi încânt privirea de măreția acelui loc care ne transpune timp de câteva ceasuri în locuri îndepărtate și devenind poveștile care rulează pe imensitatea pânzei albe ce acoperă integral unul din cele 4 puncte cardinale ale sălii de cinema. Au început să vină rând pe rând toți cinefilii, iubitorii de artă, așezându-se fiecare meticulos pe locul său. Cu câteva minute înainte de începerea reclamelor au intrat doi bărbați. Unul în scaun cu rotile și celălalt împingând acea mașinărie rece ,singura care poate face transportabil un corp inert. Au ajuns la scări și inima mi s-a întunecat de mânie. De ce nu ar fi gândite aceste spații cu rampe pentru personale cu dizabilități, de parcă sala de cinema ar fi un privilegiu doar pentru noi cei care putem alerga din colo în coace fără echivoc. Și eram gata să cobor și să fac reclamație și să mă frământ de durerea acelei situații în care un om este nevoit să aibă cel mai prost loc din sală pentru că noi ne gândim atât de rar pa aproapele. Căci asta înseamnă să-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți, să urli de durere și de revoltă la neputința celui mai încercat decât tine. Dar liturghia a început din acel moment, căci ce este altceva liturghia decât dragostea unuia pentru celălalt și a tuturor celor uniți într-un gând pentru Dumnezeu? Dacă dragoste nu este ,Liturghie nu există, ci doar act liturgic mort și teatral. Și l-a luat prietenul care împingea căruțul pe cel neputincios în brațele sale și l-a adus într-un scaun confortabil, într-o zonă înaltă a sălii. Și l-a hrănit tot filmul și i-a așezat corpul inert când pe spate ,când l-a ridicat să nu amorteasca. Uite așa Dumnezeu m-a trimis să fiu martor la un film al dragostei și prieteniei, mult mai valoros decât ceea ce rula pe marele ecran. Nimic nu este regizabil dacă nu ai trăit încă și totul este Liturghie dacă în centrul vieții tronează dragostea pentru celălalt. Și uite cum într-o singură seară, pe un singur bilet plătit, am fost martor la o lecție care valorează mai mult decât cei 24 de lei irosiți uneori pe nimicuri. Pentru că dacă dragoste nu e, Liturghie nu este!
Autor: preot Alexandru Lungu
Jurnal de Bucovina 