Acum vreo două săptămâni, analizând a nu știu câta oară cât sunt de lipsit de abilități practice, cât timp îmi ia să fac curățenie generală, dar mai ales modul în care o fac (fiind vajnicul proprietar a două mâni stângi), am decis că aș avea nevoie de o menajeră care să vină de două ori pe lună să se ocupe de asta. Am făcut o scurta analiză de buget, am renunțaț la niște cheltuieli total inutile și gataaaa…. M-am așezat cuminte în fața laptopului, am deschis o platforma online de angajări și am băgat anunțul. Trece o zi. Nu sună nimeni. Trece încă o zi. Nu sună nimeni. Trece a treia zi. Tot nimeni nu sună. A patra zi…nimic. Intru pe anunț…nici n-avea cum să mă sune cineva, pentru că nu lăsasem niciun număr. Mă minunez și eu cât sunt de deștept, editez din nou anunțul, pun numărul de telefon și aștept apelul. Nu trece o oră și primesc primul apel. O voce tinerică, jucăușă, care îmi spune că are 24 de ani, că e studentă în ultimul an la o anumită facultate de la universitatea noastră dragă și că se ocupă de asemenea activități de doi ani. Îmi poate face rost și de recomandări dacă am nevoie și că e convinsă că o să ne înțelegem, subliniind cuvântuul „înțelegem”. După voce și după cum chicotea la telefon, am fost și eu convins că o să ne înțelegem și i-am propus să ne vedem în aceeași zi ca să stabilim detaliile.
-„Vin la dumneavoastra?”
-„Nu e nevoie, că urc eu în oraș ca să-mi iau fetița de la grădiniță”
-„Aaaa, dar aveți fetiță?!?”
-„Da”
-„…dar soție?!?”
– „…oleacă divorțat”
-„Aaaaa! Păi haideți să ne vedem la….la ce oră ziceți dvs”
Buuun…la ora respectivă, mă înfățișez la localul cu pricina. Ea era deja acolo. Intru, mă uit la ea…se uită la mine, zâmbim amândoi. Tipa, în termeni de „specialitate” era…o bunăciune. (Și știe și ea că e bunăciune). Îi era ei a fi menajeră, cum îmi era mie a cumpăra cuie. „Domnisoară, mai degrabă m-aș însura cu tine, decât să-mi fii menajeră”. „Nici nu mă gândeam că o să vă fiu menajeră, dar sigur nici soție. Doar că sunt sigură că ne putem înțelege”. Ei bine, n-o să vă spun aici dacă ne-am înțeles sau nu, dar cert e că a trebuit să repostez anunțul și la scurt timp, o altă doamnă îmi răspunde la mesaj. Mă văd cu ea, stabilim când să înceapă. Cu două ore înainte să vină….să vezi cum a dat hărnicia peste mine. Că na, să nu-și facă femeia o impresie greșită….așa că dă-te Huțuleac la spălat geamurile, dat cu mop-ul, împăturit hainele, făcut lună în bucătărie, lună în baie….Vine doamna, îi deschid…intră în casă. Îi fac un ceai, se uită prin casă….iară se uită prin casă…și-ntreabă:
-„Și ce anume vreți să mai fac eu?!?”
-„Ce se poate!”
-„Păi nu prea se mai poate, că e curat”
-„Acum două ore nu era așa curat”
Începe doamna a zâmbi. Doamnă trecută prin viață! Mai ia o gură de ceai și-mi zice: „N-aveți dvs nevoie de-o menajeră. Am îndată peste 10 ani de când fac treaba asta și am trecut prin fel de fel de case, am lucrat cu fel de fel de oameni. Matali îți trebuie suflet cald de femeie să-ți treacă prin casă măcar de două ori pe saptămână. Lăsați grija cu curățenia, că vă pricepeți destul de bine. Nu dați banii de pomană pe ceva ce puteți face singur.”…a spălat cănițele și a plecat.
Uite așa am rămas fără menajeră, fără să fi avut niciodată….
Jurnal de Bucovina 