Pe vremea aia, puricele nu se potcovea cu 99 de ocale de fier și nici nu a fost odată ca niciodată. A fost cândva, la început de iarnă, când Fănică a lui Otrocol încă scotea oile pe dealul Răbâiei ca să pască ce-a mai rămas de pe urma toamnei. În ziua respectivă, a ciobănit câteva ore pe la Capu Dealului, dar un vânt aducător de iarnă l-a izgonit de pe cea culme de deal și l-a mânat cu turma sa pe lângă Pârâul Găinii, spre Reghi. Acolo găsea oleacă de pădure și dos pentru sine și behăitoare. Că behăiau oile lui de ziceai că vine sfârșitul lumii. Le primise zestre de la socră-său când o luase pe Sofica de nevastă. Se cunoștea că-s din neamul lor după behăit. Că așa făcea și nevastă-sa când de întorcea afumat acasă. Mă rog, el cam asta auzea, ea se prea poate să fi…
Vezi articolul original 575 de cuvinte mai mult
Jurnal de Bucovina 