În această zi din postul bucuriei,Maica Luminii se face” văzută „în templu, Sfinții Părinți Ioachim și Ana ținându-si promisiunea față de Dumnezeu și dăruind zămislirea lor, Sfânta Pruncă Bisericii. Vovidenia în slavonă se tălmăcește „ceea ce se face văzută”.
Credința populară spune că de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, ca și de Crăciun, cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor. Este momentul în care credincioșii se roagă pentru împlinirea celei mai mari dorințe din viața lor.
Rugăciune către Maica Domnului,de Vovidenie:
“O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.
Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.
Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Începem săptămâna cu o sărbătoare a bucuriei,cu o sărbătoare când cerul este deschis și rugăciunile trec mai ușor la Împărăteasa Cerurilor, când dorințele sunt mai lesne de împlinit, așa că nu îmi rămâne decât să vă doresc să vă bucurați la maxim de această zi, să vă încălziți sufletele cu chipul Preacuratei Sfântă Pruncă fiind și să primiți în conștiința domniilor voastre cu certitudine că EA,Maica Domnului este cea mai puternică mijlocitoare la Domnul Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu și… să știți că dacă Sfântul Petru închide ușa Raiului ,Maica Domnului deschide fereastra Raiului să poată intra creștinii în Rai!
Praznic împărătesc cu folos duhovnicesc!
Autor: Liliana Viţalariu