Casian Balabasciuc: SPRE MAI BINE

Simt în ultima vreme că ceva nu mai este la locul său, că lumea fierbe, că am rătăcit și că devenim tot mai pripiți. Ne judecăm unii pe alții fără discernământ și cu prea mare ușurință emitem păreri sau dăm sentințe fără o analiză sănătoasă a lucrurilor. Parcă s-a epuizat rezerva de răbdare și tact pe care o mai aveam agonisită din vremurile normale, când fiecare își cunoștea cât de cât rostul său, când aveam și eram dispuși să dăm și altora din buna noastră cuviință, când mai erau rânduielile respectate și omenia apreciată. Am devenit altceva decât au fost cei mai dinainte, trăim altfel decât se trăia cu doar câteva decenii în urmă, avem alte opinii despre moralitate, despre decență, despre firesc. Stările acestea ne sunt infiltrate în conștiințe, ne intră în vieți cu agresivitate și sunt întreținute cu perfidă viclenie, pentru a ne convinge că lumea care a fost trebuie schimbată cu alta, nici mai dreaptă, nici mai bună, nici mai civilizată, nici mai sigură. Suntem când duși cu zăhărelul, când târâți prin constrângeri către niște orizonturi din care lumina conștiinței ne este orbită de străluciri îndoielnice, de tentații primitive și instincte bolnave. Am dat frâu liber inculturii, necredinței, hoției și imposturii, pe care până mai nu demult le condamnăm, iar acum ne întrebăm cum de se pot produce astfel de anomalii într-o societate care se pretinde rațională. Explicații tâmpe vin de la fiecare după interesele sale: ba că așa este în democrație, ba că așa arată progresul, ba că este la modă, iar toate la un loc sunt încununate cu o mare și nerușinată minciună: totul este spre binele cetățeanului! Care bine izbește constant și distructiv cu absurdul său în ceea ce a mai rămas din ce ar fi trebuit să fie: umanitatea. Și îmi aduc aminte de zicerea geniului care a fost Mihai Eminescu: „mai binele este dușmanul binelui”.

Autor: Casian Balabasciuc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s