David Croitor: „Cu peste jumătate de veac în urmă, de fiecare dată atunci când venea Sfântu Nicolae, pe 6 decembrie, satul întreg era acoperit de zăpadă”

Demult, cu peste jumătate de veac în urmă, de fiecare dată atunci când venea Sfântu Nicolae, pe 6 decembrie, satul întreg era acoperit de zăpadă. Erau pe atunci omete mari cât gardul, iar troienele se înălțau uneori mai sus de acoperișul casei. Mi-aduc aminte, de parcă a fost ieri, cum oamenii erau îmbrăcați aproape toți la fel, nimănui nu-i păsa de modă sau de altceva, fiecare căuta să-i fie cald și bine. Tata era cojocar și multă lume, nu numai din sat dar și din alte părți, venea la noi ca să-și facă, fiecare după nevoie dar și după banii pe care-i avea la îndemână, fiindcă banul era scump atunci și se găsea greu, haine groase pentru iarnă. Lucra tata într-una din cele două odăi, la lumina palidă a unei lămpi cu gaz, și la căldura unei sobe cu rumeguș, până hăt spre dimineață, căci era naval (aglomerat), fiindcă veneau sărbătorile și fiecare voia să aibă o haină nouă și călduroasă.

Eram copil și nu mă interesa ce face tata, însă cu timpul, tot repetându-se o seamă de vorbe prin casă, am început să pricep cum se chemau hainele pe care oamenii le voiau de la tata. Femeile, de pildă, își făceau o ”iupă” sau o ”cațaveică” cu burdujel de miel; bărbații în schimb aveau mai multe alegeri, astfel că cei mai săraci aduceau un cojoc vechi și ponosit, o cioarsă nu altceva, și-i cereau tatei să-l îmbrace cu un fel de stofă neagră și groasă ca pâsla de suman, iar ceea ce rezulta era o ”scurtă”.

Alții mai înstăriți își făceau o ”tuhoarcă” din piele de oaie, un fel de cojoc lung, alb și cu guler bogat din piele cu lâna în afară.

Cei care aveau bani mai mulți, fie că au vândut un porc sau un vițel, își făceau ”cojoc roșu”, sau un ”mintean”, un cojoc din piele, nu prea lung, cu guler negru sau brumăriu din miel Caracul adus tocmai de la Botoșani, cojoc care era vopsit cu Sigmarom, un fel de vopsea maro roșcată pe care tata o găsea la ”comperativa” din sat. Cei mai pretențioși și cu dare de mână voiau ca haina lor cea nouă, cojocul adicătelea, să și sclipească, astfel că tata era nevoit ca peste vopseaua maro să dea ”lustru”, adică să mai dea și un strat de nitrolac, nitrolac adus de către un rus de pe la partid, care se ocupa cu impozitele și care avea rețeaua lui de oameni care scoteau nitrolacul dintr-o fabrică, noaptea.

Mi-am amintit de toate acestea, așa într-o doară, sau poate că nu. Mâine este Sfântul Nicolae, eu sunt bătrân, afară nu este zăpadă, și parcă nici copii care să se bucure de darurile ce urmează să le aducă cineva în noaptea aceasta cu iz de poveste veche, pe când ei dorm, și să le pună în ghetuțe. Asta e!

Autor: David Croitor