Mă trezisem dimineață, sau mă rog nu chiar, adică pe la ora zece fără ceva, cu o poftă nebună să pictez. Săptămâna trecută îmi mai făcusem o ultimă ( pentru 2022) comandă de materiale, nu mult, de vreo trei mii de lei, câteva culori de firmă, în special roșuri și galbenuri de cadmiu (foarte toxice), niște pensule cu păr natural( astea se duc repede mai ales la contactul cu pânza de in) și evident, pânze cu textura medie, numai de in. Am luat și câteva pânze mari, nu pentru a fi la modă cu ceilalți, ci pentru că așa am dorit. Simt o nevoie din ce în ce mai acută de a mă desfășura pe suprafețe mai generoase. Nu am o motivație pentru asta, dimpotrivă, las lucrurile să curgă în mod firesc. Sunt etape în evoluția unui pictor, așa cum pot fi etape și în involuția lui. O pânză mare nu este neapărat un semn al creșterii, un pas în evoluție, cum nici a picta pe pânze mici nu este un semn al scăderii. O lucrare de artă, cred eu, nu se măsoară în centimetri sau în inch, și cu toate acestea dimensiunea contează (scuze!) Așadar, în viitorul imediat voi ataca câteva teme pe suprafețe mai mari decât cele obișnuite. Niște ierni. Potop de zăpezi.
În fine, las la o parte treaba cu materiale și trec direct la subiect. În primul rând cer scuze tuturor, pentru că nu m-am uitat la nici un meci de fotbal, nici n-am știut că a existat un campionat mondial. M-am uitat la snooker, ieri a fost finala masters-ului englez. A câștigat Selby, ceea ce m-a făcut să fiu bucuros pentru câteva clipe. Aveam nevoie de asta deoarece de câteva zile sunt ultrarăcit, stau pe pastile și siropuri. Nu ies din casă, dar nici de pictat nu pot, fiindcă mirosurile de solvent mă doboară. Urmează o zi lungă și nu-i decât ora doisprezece și un sfert. Cu ce s-o umplu oare? Acum scriu aici, gânduri, bazaconii, etc., și așa mai trece o oră. În rest cred că voi citi, am un metru cub de cărții care așteaptă la rând. Nu citesc ca să fiu deștept, citesc doar pentru a-i ajunge din urmă ( dac voi putea) pe ceilalți care sunt deja deștepți. Mulți îmi sunt prieteni pe feisbuc, deci am modele vrednice de urmat.
Luna trecută a fost o luna grea, fiindcă am așteptat cu frică, recunosc, rezultatele a două biopsii. Mă gândeam că o să mor, de aceea nici nu mi-am mai cumpărat materiale de pictură. Și așa am un atelier plin cu de toate, de zici că-i unul din magazinele de la Hanul cu Tei. Îmi făceam deja planuri (sumbre planuri) despre cui să-i las toate materialele. Dar, așa cum se întâmplă întotdeauna, planurile omului nu coincid cu planurile lui Dumnezeu. Dumnezeu e bun. Rezultatele au fost bune. Cu toate acestea, durerile în gât, care durează de peste nouă ani, persistă. Acum nu le mai simt fiindcă a venit gripa și a înlocuit durerea de gât cu alta mai mare, dar mai suportabilă. Totul este de la culori și solvenți, n-o spun eu, au spus-o 14 medici la care am fost în toți acești nouă ani. Lucrez cu mască, dar degeaba, nu mai face față. Am auzit undeva că ar fi niște laboratoare care depistează alergiile la substanțe toxice, metale grele, etc. Le voi căuta.
Cineva mi-a sugerat să lucrez cu acrilice, dar nu pot. Nu că nu aș putea, tehnic vorbind, nu pot fiindcă nu mă lasă inima, acrilicul este pentru copii, părerea mea. Copiii pictează frumos și sincer, ceea ce eu nu mai pot.
Este ora douăsprezece și treizeci, ce să mai fac, ce să mai scriu că să treacă timpul? Mai bine nimic, tac și aștept. Nu aștept sărbătorile, sunt prea bătrân ca să mă mai pot bucură ca pe vremuri. O să-mi fac un ceai englezesc cu lapte, lapte fără lactoză, fiindcă am intoleranță moștenită.
Afară e soare cu dinți, ger în toată regula. Nu este zăpadă, și asta mă face să fiu trist, parcă nici în amintiri nu mă mai pot întoarce în copilărie. Câteva clipe doar, dacă aș mai putea fi copil! Ce zăpezi ar mai fi, și cum ar mai vâjâi săniile coborând de pe dealul de la lele Marta!
Autor: David Croitor
Jurnal de Bucovina 