După ce treceau sărbătorile de iarnă, după atâta copt, făina se cam gătea.
Rămânea câte oleacă pe fundul lădoiului de lemn.
Și mama zicea : „-Măi copchii, îndată ii gata făina!
Trebu’ să „făcem la moară”, că de dă v-on ningău ori v-on ger, cine se mai duce să steie în frig la măcinat?”
Cobora popușoi de pe podul casei în saci de iută, îi bătea cu un par de răchită, apoi îi răsturna într-o vană de lemn.
Ne strângeam cu toții în jurul acelei veni și începeam a desfăca grăunțele de pe ciucălău.
Bunica Mădălina venea să ne ajute și în timp ce lucra ne spunea povești și întâmplări despre oamenii din sat. Lua cu ea și desfăcătoarea, un fel de unealtă de fier, dințată, pe care o punea pe mână și „mușca” din popușoii frumoși, cu ea.
După ce vana era plină de grăunțe galbene, mama ieșea afară la vânt, ca să le vânture de hoaspă.
Apoi punea totul în saci curați și peteciți de găuri.
Cum venea seara, se ducea prin sat ca să caute căruțaș, să îi ducă la moară.
Erau mulți gospodari care țineau cai în acea vreme.
Iarna, mai toți aveau când merge la moară, căci nu era tare multă treabă pe lângă casă de făcut.
Și se tocmea, ba cu Radu lui Vasâlan, ba cu moș Varâle, ba cu moș Bujor…
Înainte de a pregăti de mers la măcinat, se sfătuia și cu alte gospodine :”-Fa, nu mergi la moară? Eu aș duce, că mi se gătește făina, dar n-am cu cine!
Hai, pregătește și tu și om merge amândouă!
Așă, ne-om ajuta una pe alta la pus în saci!”
Și găsind cu cine se duce, tocmeau căruțașul, apoi se duceau la moară în tovărășie.
Cu ele luau de mâncare și un sfertuc de rachiu, căci acolo era de stat. Ajungeau cu căruța plină de saci și se puneau la rând, căci nu numai ele aveau de măcinat!
Noi, la Tișăuți, am avut în sat moară de popușoi. Veneau căruțe încărcate de saci, din toată comuna :din sat la noi, de la Ipotești și de la Lisaura. De asta era rând mare.
Și așteptându-și rândul, oamenii se cunoșteau, legau prietenie, cinsteau un pahar de rachiu și povesteau tot felul de întâmplări și de povești!
Pe mama o întrebau :”-A cui nevastă ești, fa copchilă?”
„-Eu îs nora Mădălinii!
Costantin, bărbatul meu face coșărci!”
„-Aaaa! Zi-i dară să îmi facă și mie o coșarcă mare pentru șișcă, două negre de purtat și una boită, frumoasă, în craițuri pentru Paște, ca să ducă femeia mea pască la sfințit! Cât a fi, oi plăti, nu-i pricină de asta! „
Și când le venea rândul la măcinat, puneau toți mâna și se ajutau ca să gătească mai repede și să se ducă acasă.
Odată m-a luat mama și pe mine la moară. M-a suit în căruță pe saci. Când i-a venit rândul să macine, s-a dus să puie în saci, făina. Acea pulbere albă i s-a așezat încet pe basmauă și pe obraz Și când a gătit și s-a apucat de legat sacii, n-am mai cunoscut-o. Am început a plânge și i-am zis:
„-Eu nu știu une-i mama!”
Am cunoscut-o după glas, când a zis:
„-Da’ tu ce ai, ți-i frig? Hai, că îndată gătim și ne ducem acasă!”
Când ajungeam în ogradă, descărca sacii plini cu făină și tărâțe, plătea căruțașului și fugea fuga ca să aprindă focul în șparhat cu ciucălăi. Așa se făcea o căldură de mare!
Și înșfăca repede ceaunul ca să puie de mămăligă, cu făină de ceia nouă. Scotea brânză, jumere, pepeni murați și făcea în casă sărbătoare. Sara, când se înturna tata de la lucru, găsea casa caldă, copchiii sătui și o nevastă tânără cu masa pusă.
Când era de mers și de măcinat la moară de grâu, îl trimetea pe dânsul să se ducă, căci se mergea departe, tucma la Costâna ori la Zahalea (Jahalia) lângă Rîșca. Stăteau căruțele la rând câte o zi și o noapte, căci spre acele mori, purcedeau gospodari din tot județul. Mori de grâu se găseau puține. Măcinau făină „dintăi”, „de-a doilea” și urluială pentru animale.
Și când se întorceau acasă, mama și cu bunica ziceau :”-Mâine om frământa o covată de aluat ca să vedem cum „îmblă” făina.
Și coceau în cuptiori colaci și plăcinte cu mere ori făceau câte un lighean mare de turte.
Și mulțumite, spuneau :”-De-amu, avem faină o bucată de vreme! Bine că ne-o ajutat Dumnezeu de am măcinat, să avem cu ce astupa gurile!
Că dacă ai pâine pe masă și sănătate, ai de tăte!”
Autor: Daniela Andries
Jurnal de Bucovina 