Când eram o simplă voluntară pe o secție de la Spitalul Județean Suceava, am intrat la un moment dat într-un salon unde era un pacient orb, înaintat în vârstă. Cum a auzit că am păşit aproape de el, a ridicat o mână în care ținea 10 lei. Nu am să uit niciodată acea imagine care mi-a zguduit inima.
I-am atins mâna, i-am zis că niciodată nu aş accepta aşa ceva. Era mirat, credea că poate vreau mai mult sau poate că nu îi venea să creadă că nu i-am luat.
Nu ştiu ce a gândit sărmanul om, dar ştiu că eu m-am cutremurat. Am simțit atâta tristețe în acele momente, îmi venea să strig pe hol frustrarea mea.
Acel om nevăzător e imaginea pacientului care se află în cea mai vulnerabilă stare a sa şi care crede că nu poate primi ajutor decât oferind înainte bani..chiar şi 10 lei.
Ştiu. Ştiu că se poate şi altfel. Am văzut la acelaşi spital oameni extraordinari care îşi iubesc munca şi chemarea pe care o au, de a ajuta oamenii.
Trebuie să se poată. E timpul să înțelegem că NU trebuie să dăm bani nimănui în spital. Nu mergem de acasă cu gândirea că murim de durere dacă nu dăm 5 lei pentru un calmant. Vreau să cred că în special generația tânără poate face o schimbare în acest sistem care de mulți ani a adunat atâta frustrare în inimile slăbite ale atâtor pacienți.
România, te poți face bine!
Autor: Tabi Apăscăriței
Jurnal de Bucovina 