Alexandru Lungu: „De atunci citește zilnic Paraclisul și copilul ei se află astăzi în afara oricărui pericol”

Mi-a scris o mămică care de câteva luni se află în spital cu băiețelul ei de 6 ani. Într-o țară din afară. Mi-a spus că înainte să se afle în situația aceasta nefastă, nu mergea la biserică decât atunci când era nașă de cununie sau botez. Să ne înțelegem, vorbim de un om cu potențial financiar considerabil. Călătorea în fiecare an de câteva ori în cele mai îndepărtate și exclusiviste locuri de pe glob. Nu exista lucru pe care să nu și-l permită. Soțul ei este un investitor în domeniul imobiliarelor. Într-o zi băiețelul ei s-a simțit rău și au urmat o serie de analize mai amănunțite. Diagnosticul unul crunt : tumoare cerebrală. Au cheltuit zeci de mii de euro. Au luat calea străinătății și într-una din zile când se afla în salon , o asistentă româncă care lucrează de peste 10 ani în respectivul spital , i-a așezat pe noptiera rezervei unde este internată ea cu pruncul, o cărticică cu paraclisul Maicii Domnului. La început l-a lăsat acolo fără să îi dea importanță. După câteva zile însă într-un moment când gândurile îi erau împrăștiate a luat cartea și a început să citească. Primele rânduri au fost suficiente să îi declanșeze un șuvoi incontrolabil de lacrimi. În prima noapte după ce a citit Paraclisul a avut un vis. Se făcea că era într-o biserică veche și la un moment dat a intrat o femeie care părea să poarte un soi de haină monahală. S-a oprit în dreptul ei și a mângâiat-o asemenea unei mame pe creștet. I-a spus că îi știe suferința și va ieși învingătoare din această încercare. A doua zi când s-a trezit era cu totul bulversată. Au urmat o serie de analize și rezultatul a indicat ceva care a dat peste cap orice previziune. Tumoarea care la început era de mărimea unei lămâi, acum devenise de dimensiunea unei măsline. Si-a adus aminte instant de vis și a scos cărticica boțită din haină. S-a uitat mai bine la fotografia cărții și a recunoscut chipul. Era femeia din visul ei. De atunci citește zilnic Paraclisul și copilul ei se află astăzi în afara oricărui pericol.
( Nu am primit acordul să arăt conversația, dar am avut permisiunea să postez minunea ). Spre a întări și alți parinti aflați în situații disperate.
Măicuța Domnului, roagă-te pentru noi păcătoșii și nu ne părăsi!

Autor: preot Alexandru Lungu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s