Răspunsul meu ar fi că adevărul stă mai degrabă în partea doua a întrebării. Zbuciumata istorie a poporului nostru ar fi fost suficient de îndelungată și la fel de elocventă pentru a face până și pe cel mai îndărătnic învățăcel să priceapă că pentru a confirma titlul de națiune este nevoie în primă instanță de solidaritatea dintre reprezentanții ei. Ori lupta dezlănțuită pentru putere, vizibilă în orice perioadă, fie antică, fie modernă, a devastat sentimentele de apartenență ale indivizilor considerați talpa țării, mulțimea în al cărui profil zace cu adevărat puterea politică. Învrăjbirea cronică dintre oamenii simpli, unii atrași de interese, alții împinși de nevoi, iar cea mai mare parte amețiți de jocurile viclene ale demnitarilor care s-au vândut, a măcinat veac după veac sentimentele naționale și a vlăguit puterea economică, de altfel avantajată de resursele disponibile în teritoriu. Ce ar putea fi mai edificator decât înfruntările dintre pretendenții la domnie în Țările Române? Învățătura de căpătâi a boierilor vremii pare să fi fost că nu virtuțile conducătorului sunt importante, ci abilitatea de a controla masele pentru a le folosi forța de care nu păreau a fi conștiente. Pe un astfel de tapet au fost brodate trădarea, divizarea, abuzul, intriga, dezinformarea, lehamitea și alte asemenea ”daruri” menite să destrame ființa națională. O fi blestemul lui Decebal ?
Autor: Casian Balabasciuc
Jurnal de Bucovina 