De ani de zile aud povestindu-se întâmplări despre adolescenți, care se droghează. Șoșotesc oamenii chiar și la țară despre unul sau altul. În orașe e un fenomen.
Repet: de ani de zile aud aceste povești și tot de ani de zile mă întreb de ce nu face nimic poliția!? Dacă eu am auzit povești, e imposibil ca poliția să nu fi auzit și să nu fi știut. E datoria ta de om al legii să o iei pe firul poveștii de la ultima verigă a lanțului, adică tânărul în care eu văd o victimă a unor traficanți, spre cel ce i-a distribuit, apoi spre alți dealeri mai mari.
Acum pare că s-a spart buba. Toate televiziunile vorbesc despre droguri în școli și despre tineri care își distrug viața. Se spune că fenomenul a scăpat de sub control. Profesorii se plâng că nu au nicio putere să stopeze flagelul. Autoritățile par neputincioase.
Și totuși nu de ieri, nu de alaltăieri se știe de flagelul drogurilor. Nu e o problemă născută din neant și peste noapte. De ce s-a lăsat să se întindă această plagă peste tinerii debusolați ai țării și nu a văzut nimeni nimic, decât când situația a scăpat complet de sub control și a devenit molimă!?
Eu prășesc buruienile de pe straturi când sunt mici. Să o fac după ce au crescut mari și și-au întins rădăcinile adânc în pământ e greu spre imposibil. Prin analogie, dacă tinerii sunt plantele dintr-o grădină, atunci trebuiau păziți și ocrotiți de mulți ani. Acum ce să faceți și cum să faceți când buruienile au năpădit tot ogorul și îl sufocă!?
De ce au tăcut și nu au făcut nimic atâția ani viitorii posesori de pensii la patruzeci și cinci de ani!?
La noi e întotdeauna prea târziu și pentru conștientizat că este o problemă și pentru rezolvat…
Autor: Luminiţa Aldea
Jurnal de Bucovina 