Casian Balabasciuc: „O comoditate supremă, care ne dă iluzia că nu ni se poate întâmpla ceva rău, plutește în gândurile noastre”

Tentația confortului personal, dulcea poleială a unui deznodământ cumplit de amar, îngroapă în indiferență un întreg popor. Raționamente egoiste și amorțite de miasmele lașității se scaldă în scuze penibile și se dezmiardă cu neobrăzare în lumina unei realități trecute de multă vreme peste nivelul de alarmă. Scuze caraghioase precum „ ce pot face eu”, ” sunt prea mic”, „ nu am putere”, „ nu este treaba mea”, „ se descurcă și fără mine” sau „ lasă că are cine să o facă” au adus o întreagă societate în pragul dezastrului. Și fiecare membru al ei așteaptă calin să vadă care va fi deznodământul, mințindu-se că va fi bine. Dar nu va fi. Iar atunci vor începe să ne copleșească regretele tardive, care de obicei vin la pachet cu învinuirea unui destin imaginar. Suntem comozi când realitatea ne cere să avem opinie, când ne confruntăm cu un risc fie el și mărunt, când trebuie să spunem cu voce tare ce credem că este bine și ce nu, când cel de alături icnește sub povara greutății și nu binevoim să-i întindem o mână de ajutor, când nu ne doare nedreptatea făcută altora decât cei care suntem. O comoditate supremă, care ne dă iluzia că nu ni se poate întâmpla ceva rău, plutește în gândurile noastre. O nepăsare tinzând constant către nesimțire sugrumă omenia din fiecare spectator la supliciul propriului viitor reducând noțiunea de om la cel mult un soi de cochetărie despuiată. Foarte rar mai apar într-o astfel de societate personalități dispuse să-și sacrifice munca, viața și familia de dragul unor valori morale din ce în ce mai voalate, intrate pe calea uitării și abandonului și împinse constant către anihilare. Acești martiri ai descompunerii morale sunt primii trădați, loviți, condamnați și denigrați de semenii, de apropiații și de colegii lor care de altfel întotdeauna fac mare caz că nu mai sunt conducătorii, oamenii cu curaj și demnitate, apți să stăvilească decăderea. De unde această comoditate? Din lipsa de educație sau din educația greșită induse din tenebrele reeducării de tristă amintire și din lașitate. Din frică, din abuz, din lipsa de conștiință. Oameni ca toți alții, comunități întregi, așa cum ne arată istoria, le-au înfruntat. Chiar dacă au pierdut, ei rămân dovadă umanității că ființa omenească poate să-și depășească temerile și limitele. Ce au avut mai mult decât urmașii lor? Respectul față de morală, respectul față de sine.

Autor: Casian Balabasciuc