Nu știu cât de mare scriitoare sunt, dar atât cât sunt și ca să fiu asta mai întâi a crezut în mine un profesor.
Nu mama, nu tata, nu rudele, nu cunoștințele, ci un profesor.
Nimeni nu vedea în mine prea mult și nici nu dădea vreo importanță pasiunii mele pentru poveste, vis și carte.
Deși tata era un povestitor fabulos și oriunde intra se aduna lumea roată în jurul lui să îi asculte poveștile; cred că de la el am pasiunea; nu considera asta un har al lui special, ci o stare naturală, nu înțelegea deloc și nici nu avea cum, că poveștile lui pot fi scrise, pot deveni carte. Peste ani toate poveștile lui le-am pus în romanul ACASĂ. Poveștile despre vrăji, poveștile despre haiduci, poveștile de la stână, poveștile despre istorie… Toate!
Copil fiind, când nimeni nu îmi înțelegea „nebunia”, în cel mai rău caz luam o scatoalcă după cap, însoțită de cuvintele: „Asta iar prinde muște!” când începeam a vorbi despre scris și cărți.
…
Și viața mi-a scos în cale un profesor, care nu a văzut în pasiunea mea o „prindere de muște”, care a văzut în ochii mei focul pasiunii și a crezut. A fost primul OM care a crezut.
Nu m-a lăudat, nu m-a lăsat să mă umflu în pene, nu mi-a pus nicio notă pe nemerit, dar nici nu m-a descurajat sau ironizat. Niciodată! Și-a făcut datoria zi de zi. Și azi, când scriu un text, îmi imaginez stiloul roșu al profesorului făcând pe el corecturi.
…
Profesorii buni nu doar predau niște cunoștințe mecanic. Ei sunt candele și aprind alte candele. Ei făuresc destine. Ei clădesc viitorul. Nu poți să le dai 2400 lei pe lună și să le ceri performanță și excelență. Aceștia sunt bani pentru supraviețuit…
Și e și cinic…
Președintele – și el profesor – are grijă să nu mai coboare din avionul privat…
Prim-ministrul stă ca o cloșcă nervoasă, nu pe ouă, ci pe pensia lui specială, cât pentru șapte vieți de om și spune că nu e momentul de făcut grevă și cheamă la discuții pe reprezentanții elevilor și părinților… Să discute ce cu elevii și părinții!? Că profesorii vor salarii mai mari!?
Și profesorii!? Profesorii ce să facă!? Să se uite în sus la avionul care nu mai coboară pe pământ!? Să înghită în sec calculând câte salarii de ale lor încap în pensia prim-ministrului!?
Nu! Să facă grevă!
Dacă sunt bani de avion privat, dacă sunt bani de mărit veniturile „aleșilor”, dacă sunt bani de pensii speciale mai mari decât pensia foștilor președinți ai SUA, atunci să fie bani și pentru plătit munca lor just și corect pentru fiecare zi, în care se duc în clasă să ardă ca o candelă și să aprindă alte candele.
Autor: Luminiţa Aldea
Jurnal de Bucovina 