Artista suceveană Cristina Iacob va expune lucrarea „Între două lumi” la Veneția

Cristina Iacob, artist vizual și restaurator în cadrul Muzeului Național al Bucovinei, va participa la expoziția internațională „Contemporary Venice – 19th”, ediția 2026. Artista suceveană va prezenta lucrarea „Între două lumi” (Between Two Worlds) la Palazzo Albrizzi-Capello din Veneția, în perioada 16–30 octombrie 2026.

Participarea la evenimentul din Italia marchează o nouă etapă în parcursul său artistic și îi oferă ocazia de a-și aduce creația în fața unui public internațional.

Absolventă a Facultății de Arte Plastice, Decorative și Design din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași, Cristina Iacob a urmat și Facultatea de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Pregătirea și activitatea sa profesională reunesc astfel preocupările pentru artele vizuale și conservarea patrimoniului cultural.

Artista este prezentă în viața culturală a Sucevei, participând la expoziții și manifestări organizate de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Suceava și de comunitatea artistică locală. Totodată, se implică în activitatea Asociației de Artă „Nicolae Tonitza”, cunoscută și ca Tonitza Art Group – TAG. De peste două decenii, acest nucleu artistic aduce împreună creatori locali, studenți și artiști consacrați. În cadrul grupului, Cristina Iacob a participat la expoziții colective și saloane de artă, contribuind, de asemenea, cu texte dedicate unor evenimente artistice.

„Între două lumi”, o poveste care continuă la Veneția

Realizată în 2022, „Între două lumi” este o pictură în ulei pe pânză, cu dimensiunile de 50 × 70 cm. La Veneția, lucrarea va fi prezentată într-un context internațional care pune în valoare diversitatea expresiilor artistice contemporane.

Titlul său deschide o reflecție asupra apartenenței și a granițelor dintre realități, experiențe și universuri interioare. Întâlnirea cu publicul internațional adaugă o nouă dimensiune poveștii picturii, integrând-o într-un dialog artistic ce depășește limitele geografice și culturale.

Expoziția „Contemporary Venice – 19th” este organizată de ITSLIQUID Group, în colaborare cu ACIT Venice – Asociația Culturală Italo-Germană. Evenimentul reunește artiști din diferite țări și propune un dialog despre corp, identitate și societatea contemporană, prin pictură, fotografie, sculptură, instalație, video și performance.

Gazda expoziției, Palazzo Albrizzi-Capello, este un edificiu istoric venețian care oferă un cadru aparte întâlnirii dintre patrimoniul arhitectural și arta contemporană. Vernisajul va avea loc pe 16 octombrie 2026, la ora 18:00, iar publicul va putea vizita expoziția până pe 30 octombrie.

Participarea Cristinei Iacob la eveniment este posibilă și prin sprijinul unor organizații care susțin inițiativele culturale și creația artistică. Artista le-a mulțumit public celor care au contribuit la concretizarea prezenței sale la Veneția.

„Mulțumesc Fundației Umanitare ASSIST pentru sprijinul acordat participării mele, precum și Asociației SEVA Suceava și Fundației LIDANA pentru susținere și generozitate. Unele lucrări își continuă povestea dincolo de locul în care au fost create. Pentru <Între două lumi>, următorul capitol se scrie la Veneția”, a transmis Cristina Iacob.

Redactia Jurnal de Bucovina

Lasă un răspuns