Dă-mi putere, Doamne, să mă-ntorc spre tine
Precum pruncul mamei ar veni la sân,
Ia-ți-napoi, Părinte, tot ce-ți aparține
Şi îngăduieşte-mi om să mai rămân.
Am trecut prin lume neluând nimica,
Nici averi, nici fală, totul a rămas,
Frate mi-a fost râsul, soră mi-a fost frica
Şi-nălțarea parcă doar în jos m-a tras.
Cerul tău cu oameni păcătoşi se împle,
E atâta ură, că şi-n rai e iad,
Nici nu-ți vei da seama când o să se-ntâmple
Ca-n zăpezi să plângă îngeri albi ce cad.
Ai o veşnicie, pentru mine, Doamne,
Zeci de mii de clipe când voi fi al tău,
Lasă-mi bucuria lungii aste toamne
Şi apoi vin eu singur, făr’ a-mi părea rău.
Dă-mi putere, Doamne,să mai stau cu mine,
Am atâtea lucruri încă de făcut,
Lasă-mă atâta cât pot face bine
Şi-apoi vin eu singur, dreapta să-ți sărut.
(de Sorin Poclitaru)
Jurnal de Bucovina 