Legendele muntelui Păușa (partea I)

Muntele Păușa este cunoscut în rândul păltinenilor pentru misterele și poveștile sale. Inclusiv numele său este învăluit în legendă, iar unele cercetări, care se regăsesc în cartea „Vacanța Mare” de Dragoș Nisioiu apărută în 1985, au condus la ideea că a existat inclusiv o cetate dacică pe teritoriul acestuia.

Pe seama numelui circulă două legende. Prima dintre ele (a doua va face subiectul unui articol viitor), vorbește despre existența unor haiduci care au prădat inclusiv mănăstirea Sucevița. De acolo, pe lângă bogățiile de aur și argint, au furat și clopotul mare al mănăstirii pe care, pentru că era prea greu, l-au îngropat undeva la baza muntelui, cu gura în sus și în timp l-au umplut de aur. Cică locul ar fi fost ales la poalele unui brad trăsnit și au depus cu toții jurământ cu sânge să nu dezvăluie nimănui cum se ajunge la comoara lor, urmând ca atunci când se retrage unul din ceata lor să-i dea partea cuvenită sau, dacă murea, partea lui să fie lăsată în mare taină moștenitorilor săi. O dovadă a jefuirii mănăstirii Sucevița ar fi urmele de topor lăsate pe porțile vechi ale mănăstirii.

Sus, pe munte, aceștia aveau și o peșteră. (Locul peșterii încă este cunoscut de unii locuitori ai satului Paltinu). Legenda spune că pe timpul nopții, acesta era luminată cu ajutorul unui diamant uriaș care reflecta razele lunii. Acolo își făceau veacul haiducii noștri când se odihneau, sau când pregăteau o nouă lovitură. Conform poveștilor, aceștia au ajuns cu jaful până în Ucraina de unde au adus cu dânșii, pe lângă bogății și o fată frumoasă pe numele ei Păușa. Ea avea grijă de peștera lor când erau plecați, le făcea mâncare și le spăla când aceștia se întorceau pe munte. (….poate le făcea și altceva, dar legenda nu pomenește nimic în plus.)

Odată, când haiducii s-au întors de la o „ispravă” de-a lor, au descoperit o cărare care ducea de la peștera lor, în satul Paltinu, care pe vremea respectivă se numea Valea Boului. Fata respectivă își găsise mândruț în sat și cobora acolo ori de câte ori haiducii erau plecați. Văzând acestea, de teamă să nu le dea de gol ascunzătoarea, haiducii au hotărât ca atunci când sunt plecați, s-o închidă pe fată în peșteră, ca să nu mai coboare în sat. Așa au făcut până când, în una din ieșirile lor, au fost prinși de poteră și condamnați la moarte. Atunci Păușa a rămas închisă în peșteră, unde a murit de foame și sete, iar iubitul ei a căutat-o ani la rând pe munte, plângând și strigându-i numele: „Păușaaaa! Păușaaaa….”. Oamenii din sat i-au auzit strigătele, îi cunoșteau durerea și de atunci numele muntelui a rămas Păușa.  (va urma…)

                                                                                                             autor: Dragos Huțuleac

                                                                                                              fotograf: Andreea Huțuleac

WhatsApp Image 2020-05-09 at 13.50.00
părâul Păușa (fotograf: Huțuleac Andreea)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s