Legendele muntelui Păușa (partea a II-a)

A doua legendă despre muntele Păușa o regăsim în cartea „Vacanța mare” a scriitorului Dragoș Nisioiu, apărută la editura „Ion Creangă” în 1985. Aici găsim o mărturisire a dlui Isaia Negură, din Vatra Moldoviței, care la vremea respectivă avea 93 de ani și care ar fi fost strănepotul legendarei Păușa. După cum spune chiar el însuși „Băiatul lăsat de Păușa a crescut la părinții ei, s-a însurat și a avut patru flăcăi și trei fete. Acest băiat al Păușei era tatăl străbunicului nostru” (p. 42).

pausa
fragment din cartea „Vacanța mare” de Dragoș Nisioiu (foto: Huțuleac Andreea)

După spusele lui Isaia Negură, povestea Păușei este următoarea:

„Asta s-a petrecut îndată după ce pământurile Bucovinei au fost rupte de trupul Moldovei și au încăput  pe mână străină. În Câmpulung Moldovenesc trăia un flăcău voinic și tare mândru la chip, anume Ioniță al Piticarului, un strănepot al Dodului (Dodu a fost un personaj de legendă care s-a bătut cu tătarii n.r.). Când au intrat oștirile străine în Câmpulung, oamenii de acolo, care nu erau învățați cu stăpânirea nimănui, au căutat mai întâi să cadă la învoială cu cei veniți. Le-au spus că nu ar fi bine să se așeze cătane prin părțile lor, că n-au avut așa ceva pe acolo niciodată.  Dar săpânirea străină nici n-a vrut să audă de așa ceva și au adus acolo ulani și grenadiri, după cum știau ei.

Ioniță, flăcăul de care v-am spus, era în vorbă cu o fată din Vatra Moldoviței, pe nume Păușa. Se spune că era o fată chipeșă și frumoasă foc, dar iute, pe cât de iuți îi erau ochii. Tare s-au mai plăcut cei doi tineri și au făcut în primăvară nuntă mare și frumoasă și mirele și-a dus mireasa la Câmpulung, în gospodăria lui. Totul ar fi mers bine și cu temei, dacă nu erau oștenii stăpânirii străine pe acolo. Că repede s-a dus vestea de frumusețea nevestei lui Ioniță și cătanele tot trăgeau cu ochii la ea și tot cătau să-i țină calea. Oamenii au răbdat cât au răbdat până într-o noapte, când nu știu cum au făcut, că dimineață nimeni n-a mai zărit cătane străine prin Câmpulung Moldovenesc. Când au venit alți oșteni să-i întrebe de sănătate, nu le-a mai găsit urma. Și de acolo a pornit tot necazul.  Stăpânirea străină a adus alte cătate și a dat poruncă să fie osândiți la moarte 30 de localnici, fără nicio alegere și fără judecată. Au luat și tineri, și bătrâni, și printre ei l-au luat și pe Ioniță a Piticariului, că sărea în ochii străinilor cu chipoșenia lui.  Treaba asta s-a făcut atât de în pripă, că nimeni n-a putut scăpa și au căzut cei 30 de români, ca 30 de brazi sănătoși tăiați din pădure de mână vitregă. Dar stăpânirea punea prea mare temei pe spaima oamenilor. Aceștia nu s-au uitat mult la pușcoacele cătanelor. Au sărit cu topoarele și baltagele la ei și s-a dat o bătălie în toată legea. Au căzut și români, nu-i vorbă, dar n-a mai rămas în viață nicio cătană.

Cât l-a plâns pe Ionișă femeia lui, numai ea a știut, ca tare-l avea drag. După ce l-a înmormântat așa cum se cuvine, a pus parul în poarta gospodăriei, a luat cu ea câțiva flăcăi neînfricați și-au plecat călări, fără să spună nimănui unde se duc.  Pe unde întâlneau cătane și oameni ai stăpânirii străine îi lăsau fără suflare și plecau mai departe. Noii stăpâni au adus oaste multă  să prindă ceata în fruntea căreia se afla Păușa, da n-o puteau afla, că aici erau într-o vale, aici erau într-un munte și de unde nu te așteptai, de acolo apărea. Înarmați până-n dinți, pe cai mărunți de munte, erau spaima stăpânirii străine. În cele din urmă s-a aflat că locul lor de popas ar fi un munte singuratic, dicolo de obcină, pe pârâul Bourului (Paltinu n.r). S-au dus cătanele străine acolo, au înconjurat muntele și-au început să urce cu băgare de seamă spre vârf, scotocind toate văiugele și cotloanele. Numai după o bună bucată de vreme au observat că numărul oamenilor tot scade și scade. S-au întors să-i caute și-i aflau fără suflare, străpunși de săgeți, pe după câte un pâlc de molizi sau jnepeni.

Au urcat cătanele, așa cu spaima morții în spate, până spre vârf și acolo au dat de o întăritură de piatră și bârne groase, ca o cetate de demult. Nu se zărea țipenie de om în cetate și oltenii s-au apropiat și-au înconjurat-o și-au răsuflat ușurați, că soarta celor dinăuntru era pecetluită. Când au fost la câțiva pași de întărituri și socoteau că treaba e ca și isprăvită, s-au trezit cu plumbi în față. Când au vrut să se îndepărteze, în spate îi așteptau alți oameni de ai Păușei, ieșiți ca din pământ. Atunci s-a deschis poarta cetății și în fruntea unei cete de călăreți a apărut Păușa, în mână cu un baltag de toate zilele. Au căzut atunci toți oștenii stăpânirii străine și alții n-au mai îndrăznit să se arate pe acolo. Dar nici pe la Câmpulung nu s-au măi zărit cătane împărătești de frica întâmplărilor de mai înainte.

În toiul iernii, Păușa a născut acolo pe munte un copil voinic, dar flăcăul lui Ioniță nu și-a  cunoscut tatăl decât din spusele oamenilor.  A mai stăpânit Păușa câtiva ani muntele, unde-și făcuseră și ortacii ei gospodării cu oi și vite frumoase. Oamenii din împrejurimi îi păzeau, le duceau ce aveau de trebuință și-i inștiințau de mișcările stăpânirii.

După ce au trecut anii și lucrurile s-au mai liniștit, au coborât și flăcăii de pe munte în văi, fiecare făcându-și rostul lui. Odrasla lui ioniță a tot crescut și, într-o toamnă, Păușa a încredințat copilul părinților ei din sat, să-l crească mai departe și ea a rămas acolo pe munte cu vitele la iernat. Primăvara, când cei din vale s-au dus la dânsa, n-au mai găsit acolo nicio suflare.  Alții ar fi spus că și-a făcut sama în pădure, dar nimeni nu i-a mai dat de urmă. Câțiva, care au mers cu carele spre Bistrița și Năsăud, au adus vestea că ar fi fost văzută pe acolo în drum spre târguri, ca să-și vândă vitele. Mai târziu, oamenii umblați pe la Viena, au venit cu vestea că ar fi ajuns la mare cinste la curtea împărătească, ajutând de acolo norodul în fel și chip. Dar astea au fost vorbe ca toate vorbele, că nimeni n-a știut d-adevăratelea cum s-au petrecut faptele. Dar muntele i-a luat numele și de atunci Păușa-i zice. Cu anii, cetatea aceea de pe vârf s-a măcinat de vreme. Când eram eu ca voi, niște hoți de vite și-au încropit acolo niște grajduri și își făceau văleatul prin părțile astea, nesocotind munca cinstită a oamenilor, care-și creșteau cu trudă vitele. Până ce tătuca și alți oameni din neamul nostru i-au prins acolo sus și i-au judecat pentru fărădelegile lor, dar mai cu seamă pentru că au necinstit muntele care purta numele străbunicii noastre” (Dragoș Nisioiu, „Vacanța mare”, ed. Ion Creangă, 1985, pp 39-42)

autor, Dragoș Huțuleac

fotograf, Andreea Huțuleac

96235921_2335508686595892_8311202656282476544_o
peisaj din Paltinu, pe unde a vețuit Păușa (foto: Huțuleac Andreea)

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s