Mi-e dor mereu de tine mamă,
De ani și ani, necontenit
Mă uit la poza ta din ramă ;
Eram copil când ai murit.
Mi-e dor și gândul mi se duce,
Departe în copilarie,
Când tu cu vorba ta cea dulce,
Mă învățai o poezie.
Mi-e dor de mâna fermecată,
Ce o puneai pe fruntea mea
Și toată boala deodată,
Mi se părea că dispărea.
Mi-e dor de firea ta blajină,
De zâmbetul ce tu-l aveai,
De ochi tăi plini de lumină,
Pe frunte când mă sărutai.
Mi-e dor de multe alte cele,
Ce nu le pot uita ușor,
De dragostea măicuței mele,
Mi-e dor.
Autor: Gheorghiță Virvarii