De ce vin anumiți oameni în viață noastră!?
Crezi că te cunoști. Crezi că știi totul despre tine și viața te mai poate surprinde prin întâmplări neprevăzute, dar tu nu o poți surprinde pe ea acționând neprevizibil. Crezi că te știi și nu îți mai poți fi străin. Crezi că îți cunoști sufletul și ți-e prieten. Crezi că ești un vulcan stins, ce nu își mai amintește nici măcar vag focul de lavă, ce a fost cândva sau o apă liniștită în care nu se mai pot naște furtuni. Crezi că ai învățat destul încât să ai în viață câteva certitudini și lucruri neclintite. Și vine un om…Înger și demon într-o singură ființă. Mângâie și rănește. Iubește și urăște că iubește…De ce a venit!? De ce l-a trimis viața!?Ca să afli că nu te cunoști, că sunt teritorii în sufletul tău complet neexplorate, că poți surprinde viața mai tare decât te surprinde ea pe tine. A venit că să afli cât de puțin te știi și cât de străină îți poți fi… Unde, la ce poet ai citit „eu veneam din vieți, tu veneai din morți”!? Nu îți amintești, dar știi cert că starea din vers era în tine când vi s-au întâlnit sufletele. La Arghezi ai citit: „De ce-ai cântat!? De ce te-am auzit!?” și te sperii că inima ta cântă acest vers. A venit ca să distrugă tot și să reclădești tot… A venit ca să știi că în materie de iubire și oameni singură certitudine e incertitudinea. A venit ca să te învețe că niciodată nu e gata învățarea. A venit că sufletul tău nu era întreg, dar nu era conștient de asta. Îi mai trebuia o lacrimă…Îi mai trebuia un ciob de durere… Îi trebuia un alt suflet, în care să se uite ca într-o oglindă și să se vadă – frumos, urât, cald, rece – dar mai întreg și mai adevărat, decât în oricare altă oglindă în care s-a privit de-a lungul vieții…A venit ca să te învețe încă o dată sufletul…
Autor: Luminița Aldea
Jurnal de Bucovina 