Bădia Traian Davidean din Frătăuții Noi: „Cu omul bun și apa-i bună!”

Haideți să vă spun un secret. Există în jurul nostru mulți oameni de poveste. Niște icoane vii și atemporale, în sufletul cărora înțelepciunea se așează întocmai ca copil nou născut într-o copăiță pentru a se odihni. Că înțelepciunea nu se așează oriunde. Ea se așează numai acolo unde viața a săpat îndelung la firea oamenilor, tăind în răbdarea și judecata lor cărări pe care nu umblă oricine. Ci numai cei cărora le îngăduie Dumnezeu să înțeleagă cât de cât mersul vieții. Că viața nu-i despre a trăi clipa, ci despre a trăi eternitatea. Iar eternitatea nu poate fi trăită fără un pic de smerenie, fără un pic de credință, fără un pic de muncă cu tine, pentru tine și pentru alții, și sub nicio formă, fără de măsură. „Cu măsură în toate”, numai așa putem înțelege scopul eternității, frumusețea și bucuria de a face parte din ea. Sau cel puțin asta am înțeles eu de la moș Traian Davidean din Frătăuții Noi.
Nu știți cine-i? Nici eu nu știam până alaltăieri, dar vă zic….

E dimineață. Puțin după ora 7. Whattap-ul mă anunță că am un mesaj. Mă uit:
-„Dragoș, ce faci azi?”
-„Mă duc până la Botești să mut niște stupi, că săptămâna viitoare nu am cum să ajung.”
-„Hai să cunoaștem un tezaur viu și după, vin eu să te ajut să muți stupii.”…era Ioan Cristian Șologon, subprefect al județului Suceava…
-„Haidem!”
În jumătatea de oră ne-am pornit la drum. Firesc, ca și cum asta era ceea ce trebuia să facem într-o zi de sâmbătă. Fără pregătiri prealabile, fără nimic organizat. Totul a venit de la sine și s-a dovedit a merge de la sine întreaga zi. Ba mai mult, chiar și cerul părea să ne „comunice” că trebuie să-l cunoaștem pe bădia Traian, norii arătându-ne „calea” pe care trebuia să mergem, după cum se vede din fotografie….

…„semnele” cerului că eram pe drumul cel bun…

La Frătăuți am fost întâmpinați de fostul primar, domnul Gheorghe Streangă. El ne-a fost ghid și tot dumnealui a facilitat întâlnirea cu bădia Traian Davidean. Om dintr-o bucată, gospodăros, fostul edil îl știa bine pe bătrân: „E om cum rar întâlniți. A îmbrăcat toate satele din jur și a știut să trăiască în așa fel încât să fie un model pentru toți. La vârsta lui, are mintea mai limpede ca a unui tânăr și când vorbește, știe ce spune. Se vede că n-a trăit degeaba”…mai multe nu a apucat să ne spună. Alarmat de cățelul din curte, moș Traian venea să ne deschidă poarta….

Bădia Traian cu subsemnatul….

„-Bine ați venit! Tare mă bucur să vă văd! Că iaca, nu mai am mult și plec, și n-apucam să mă întâlnesc cu dumneavoastră!” …cu aceste cuvinte ne-a întâmpinat bătrânul. Ca și cum eram de-ai casei, ca și cum ne-am fi știut de mai multă vreme și acum ne întorceam…„acasă”. Exact așa ne-a făcut să ne simțim: de-ai casei. De-ai lui. Ne-a luat de mâini, ca și cum ar fi fost un bunic cu nepoții și ne-a invitat în bucătărioara în care locuiește. „Că aici mă sâmt eu cel mai bine!”.

…am intrat. Știți cum e când intri într-o chilie? Când intri într-o chilie, devii simplu. Lași la intrare „fițele”, apucăturile de om de lume, figurile de domn. Intri acolo cu grijă, ca să nu tulburi pacea locului. Pentru că în simplitatea unei chilii înțelegi brusc că poți trăi cu puțin și că puținul ăla îți ajunge. Și că de fapt, fericirea nu ține de cât de multe ai din punct de vedere material, ci cât de multe trăiești. Că puținul, poate fi mult pentru cei care-și poartă bogățiile în suflet.
Cuminți, ne-am așezat pe pat, ca niște școlari ce urmau să fie ascultați. Numai că bădia Traian nu ne-a scos la tablă. Și-a tras scaunul mai aproape de noi și a început să ne povestească.


„Să știți că a rămas puțină omenie în ziua de azi. Oameni sunt mulți, dar rar ce mai poți zice de unu că e om adevărat. Adică unul care să țină la tine, să se intereseze de tine. Un om bun, cum ar veni. Că știți cum se zice: cu omul bun și apa-i bună! Iar anii din urmă, mai erau oameni buni.
Eu am rămas fără mamă de la 8 ani. Tata era om cumsecade, dar îi cam plăcea păhărelul. Așa că de mic a trebuit să mă descurc. La început, am învățat să fac coșărci din nuiele. Dar mai apoi, m-o luat ucenic Nizu să mă învețe cojocărie. Și să știți dumneavoastra că dintre toți băieții care învățam la el, pe mine o vrut să mă scoată mai în față. Că eram fără mamă și o vrut să mă ajute să mă descurc în viață. Și o reușit! Tare-i mulțămesc pentru tot!
Că vedeți gospodăria asta? Toată cu acul și cu pielea am făcut-o. Am îmbracat cu cojoace și bunde toți Frătăuții, Bilca, Gălăneștiul, Vicovu, Straja, câte și mai câte sate. Că pe atunci toți aveau nevoie de cojoace și boande. Așa era. Și-am avut noroc de femeie bună, gospodină, care știa să rostuiască banii. Așa m-am ridicat! O fost greu, dar frumos!”

Bădia Traian Davidean cu Ioan Cristian Sologon


Când povestește, bătrânului i se luminează ochii și parcă întreaga sa făptură întinerește cu vreo 10 ani ani. Semn că mare dragoste a avut pentru cele povestite. La cei 97 de ani ai săi, are mintea limpede și o voiciune de neînțeles pentru noi, ăștia, de modă nouă. Care ne amărâm dacă nu merge internetul, sau pentru că nu am găsit loc de parcare în fața blocului, sau cine știe ce alte prostii pe care oamenii din timpul lui moș Traian n-ar da două parale.


„Să știți că meseria asta a mea a fost tare căutată. Venea lumea cu pielea la mine și îmi cerea cojoc aproape în fiecare zi. Dar aveam și eu tot timpul la 15 oi. Iar pielea lor o lucram eu de la început. Eu o dubeam. Dar dubeam și la alții dacă n-o aduceau gata dubită. Prima oară oară o spălam bine, bine ca să fie lâna curată. Apoi o puneam într-un ciubăr mare, cu tărâțe și apă, și o lăsam acolo până puteam da blana jos cu degetul. Secretul meu e că o lăsam oleacă mai mult. Că mă interesa tăria pielei. Dar trebuia să fiu tare atent, să n-o scap prea mult că după putrezea. Aici trebuia să fii cu tare mare aminte. După ce o scoteam, o trăgeam cu un cârlig până o făceam moale ca o cârpă. Apoi o rădeam cu o „scafă” (nu știu sigur dacă asta a zis -n.r.) și o frecam cu piatră de cojoace. Piatra asta era luată de la Voitinel, că acolo este. O ardeam, o pisam ca pe făină și cu ea frecam pielea. Așa făceam pielea fină și o și albeam.
La rândul meu, am învățat 8 copii, dar numai unul parcă mai face. Că na, acum cojocăria e muncă grea și cu bani puțini. Dar ar trebui să fie mulțumiți și cu puțini bani, numai să fie permanent, să nu li se oprească izvorul. Că și un izvor mic poate umple o fântână mare dacă curge continuu, dar trebuie răbdare. Ori nici răbdare nu mai are lumea acuma. S-a învățat cu ușorul și de greu fuge. Dar parcă cât pot să fugă? Că o să obosească și după o să-i prindă greul din urmă. Și dacă nu-s învătați cu el, nu știu ce-o să facă.”

…in „casa cealaltă”

După ce am mai stat puțin timp de vorbă, ne-a condus în „casa cealaltă” unde ne-a prezentat diplomele sale, poze din tinerețe, bundița făcută de dânsul cu care vrea să fie îmbrăcat după ce moare și cojocul său. Ne-a mai vorbit despre viața lui de acum, despre nepoata care îl îngrijește, despre fiul nepoatei și ca o ultimă vorbă de duh, ne-a asigurat că „putem cunoaște vremea după vânt și pe român după cuvânt”.

…bundița pentru lumea celalată…

Personal, nu cred că mă voi mai întâni vreodată cu moș Traian Davidean. Dar știu că mă bucur că l-am cunoscut. Știți, există oameni a căror importanță nu o înțelegem decât după ce nu mai sunt printre noi. Un astfel de om este și bădia Traian. Care pentru câteva clipe ne-a readus aminte de lucrurile cu adevărat importante care ne fac viața și mai bogată, și mai frumoasă: simplitatea, munca, familia, sinceritatea, devotamentul față de noi înșine, față de Dumnezeu și față de cei pe care îi iubim.
Mulțumim!

…diplomele bădiei Traian

PS: domnul Ioan Cristian Sologon, actualmente este subprefect….de-a lungul timpului a fost sub-secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, director al Cancelariei Prefecturii, director al AJOFM Suceava. Și în ciuda acestor funcții, s-a întors cu mine cale de 60 de km, până la Botești și chiar m-a ajutat să mut stupii cu pricina…Nu știu câți dintre noi am fi făcut asta!

de Dragoș Huțuleac

Un gând

  1. Ce frumos spune moș Traian!
    Mă bucur că ne-ai povestit cum l-ai cunoscut, așa l-am cunoscut și eu. Voi povesti elevilor mei spusele lui moș Traian cu izvorul care umple fântâna mare dacă curge neîntrerupt.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s