Mai suntem noi pentru lumea de astăzi ceea ce Hristos ne-a cerut acum 2000 de ani? Ne comportăm diferit prin faptul că purtăm amprenta creștinismului în sufletul nostru? Sau odată ce părăsim spațiul bisericilor ne alipim de lumea din afară, căutând să nu ieșim din tiparele impuse de societate, pentru a nu deveni blamați, luați un râs, excluși din cercurile noastre de interese?
Cum reușim noi astăzi să copleșim lumea din afara bulei noastre, ca văzând ceilalți faptele noastre să dea Slavă lui Dumnezeu? Curge oare Hristos cel mort și înviat prin fiecare celulă din trupul nostru? Sau doar îl folosim ca scut atunci când avem nevoie de ajutorul Său?
Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă la câțiva km de granițele țării, ar părea că Ortodoxia și-a ratat direcția. Două țări creștin ortodoxe, una care atacă și cealaltă nevoită să se apare, s-au războit în plină perioadă pascală. În timp ce în Rusia s-a cantat Hristos a înviat sub cupola marilor catedrale episcopale, în Ucraina creștinii au fost nevoiți să se adăpostească în catacombe și buncăre pentru a nu risca să-și piardă viața, datorită atacurilor repetate venite din partea Rusiei.
Noi românii am fost binecuvântați și am putut participa la Înviere fără frica de a deveni ținta unui atac. Însă suntem datori să iubim ortodoxia și în afara zidurilor bisericilor. Trebuie să dovedim că nu suntem simplii participanți la un spectacol liturgic, ci suntem parte integrantă a cultului. Putem să nu răspundem la rău cu rău, sau totul este doar teorie stearpă, fără finalitate în zilele noastre? Mai are Scriptura puterea de a fi împlinită în aceste momente dificile ale istoriei? Fiecare trebuie să-și găsească răspunsul la această întrebare. Hristos spune că nici porțile Iadului nu vor birui Biserica, iar noi suntem încredințați că El nu poate minți.
Credința este deopotrivă și individuală, dar obligatoriu ea trebuie să rămână totodată și comunitară. Nu putem să trăim fără a ne păsa câtuși de puțin de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. A hrăni un flămând, a adăposti un refugiat, a îmbrăca un frate fără îmbrăcăminte, a vizita un întemnițat este de datoria mea și a noastră. Suntem obligați să schimbăm lumea devenind noi modele de urmat, trăind ceea ce vorbim și propovăduim. Altfel nu rămânem altceva decât morminte vătuite, frumoase la suprafață și putrede în interior.
Să schimbăm lumea din casa noastră mai întâi, apoi ușor putem încerca să ne punem amprenta și pe strada noastră, mai apoi pe tot cartierul, ca în final să avem capacitatea să schimbăm orașul sau satul din care facem parte. Un singur om poate schimba enorm în bine lumea din jurul său. Imaginați-vă cât ar putea schimba cu adevărat o comunitate întreagă, care vine duminică de Duminică la Sfânta Liturghie, dacă ar duce mai departe mesajul evangheliei și traindu-l asumat și real dincolo de zidurile bisericii. Schimbați lumea din jurul vostru și lumea va deveni un magnet de bine.
Autor: Alexandru Lungu
Jurnal de Bucovina 