David Croitor: „La noi în sat era unul Giorgi a Madalinii…”

La noi în sat era unul Giorgi a Madalinii, considerat de către toți, pe bună dreptate sau nu, nu știu, prostul satului. Lui, adică lui Giorgi, nu-i păsă de treaba asta sau mai bine zis nici nu-și dădea seama, ceea ce făcea ca nopțile lui să fie foarte liniștite, iar somnul lui foarte adânc și netulburat de vise.
Giorgi a Madalinii avea un prieten, unul singur în tot satul, un amic de același calibru, și pe care îl chema Puricu Verginii. Nu stiu precis dacă Puricu era numele lui adevărat sau era vreo porecla scoasă de oamenii din sat pe seama staturii lui.
Giorgi a Madalinii era grozav de muncitor, adică făcea treabă fără să se oprească oriunde l-ai fi pus, necazul era doar acela că încurca totul, uneori mai mult strica, și dacă nu-i spuneai exact, și nu odată ci de mai multe ori ce să facă, era în stare în râvna lui nestăvilită să-ți dărâme și casa. Și mai avea Giorgi o meteahnă, o hibă, simțea el totuși în niște străfunduri că ceva nu-i în regulă cu el, și de aceea ca să nu-l ia lumea de prost, tot timpul intra în contradicție cu cei la care trebuia să lucreze. Giorgi era din cale-afară de suspicios, devenise așa în urma sfaturilor unor bețivi din sat care-si făceau veacul prin fața bufetului cât era ziua de lungă, si care i-au spus apăsat: uăi Giorgică, ai grijă mare când te duci la lucru, fiindcă toți încearcă să te înșele, de aceea tu să te tocmești la sânge, niciodată să nu primești câți bani îți dau, tu să ceri cât vrei tu, să nu te lași, ai înteles? Ca urmare a acestor prețioase sfaturi dacă îi spuneai lui Giorgi, uăi Gio, sapă șanțul ăsta până în dreptul lui Talalău și când ajungi acolo vino să mănânci, el făcea tocmai pe dos, adică săpa în continuare și nu venea la mâncare, că doar el nu-i prostul nimănui că să-i comande alții. În concluzie, Giorgi era un tip foarte principial, hotărât, si cu o personalitate puternic conturată. Poate prea conturată, ziceau pe la colțuri unii săteni mai bășcălioși de felul lor…
Pe de altă parte, Puricu Verginii era un omuleț cam de un metru și jumate, mic și ogârjât, cred că nu sărea de 40 de kile, dar care avea o iuțeală de mână ieșită din comun, așa că una două îți halea găina din coteț și nu-ți dădeai seama chiar de ai fi stat lângă el. Puricu Verginii nu era prost, ba dimpotrivă, spuneau unii că în ciuda faptului că era atât e prăpădit, avea minte la care nu umblase încă. În fine, cum s-a nimerit nu știe nimeni, însă prietenia dintre cei doi era de nezdruncinat, iar când se întâmpla să ai de-a face cu amândoi odată, ieșea tămbălău mare, nu degeaba, lumea din sat când dădea de necaz, își punea mâinile în cap și striga de s-auzea până la podu Tolvii: vai di mini șî di minî șî di Giorgi a Madalinii șî di Puricu Verginii, parcî am viațî di câni!
Într-o bună zi popa din sat avea de tăiat niște lemne pe care î le-a adus unul cu o teleagă tocmai de pe la Capu Codrului, și cum s-a gândit el că ar fi nimerit să facă un bine unui amărât din sat, dar să se aleagă și cu lemnele tăiate, a dat zvon prin vecini ca să-l caute pe Giorgi a Madalinii și să-l trimită la el. Cum prin sat veștile circulă cu viteza luminii, părintele s-a trezit după vreo juma’ de ceas cu Giorgi la poartă. Giorgi venise cu toporul lui, pentru că el avea un principiu fundamental, nu lucra cu scula altuia nici să-l împuști, dar nici el nu împrumuta securea lui nimănui.
După ce a bătut în poartă preț de câteva minute bune, i-a deschis părintele însuși, invitându-l cu glas blajin în curte. Odată intrat, Giorgi n-a mai ținut seama că părintele l-a întrebat dacă îi este sete sau foame și că ar fi bine să mănânce întâi ca să prindă puteri, nu nici n-a vrut s-audă, ci cu voce hotărâtă a întrebat care-i treaba pe care trebuie s-o facă, iar părintele i-a arătat grămăjoara de lemne spunându-i că ar vrea să le aibă despicate până deseară. Giorgi, în avântul lui, n-a mai așteptat ca părintele să termine ce avea de spus, fiindcă se temea că prea multe vorbe l-ar putea tahui de cap de să nu mai știe nici cum îl cheamă, ci odată a ridicat securea și pac, au început să sară așchiile care încotro.
Totuși, părintele cu răbdare, a reușit să-l potolească și să-i spună: bine măi Giorgică, tu te-ai și apucat de lucru însă nu te-am întrebat cât vrei pentru treaba asta! Uite, zice părintele cu gând să-i dea mai mult decât face, doar ca să-l ajute, eu îți dau, așa ca să fii mulțumit, cincizeci de lei, ce zici, e bine? Când a auzit Giorgi suma asta, odată s-a înnegurat, a înfipt cu dușmănie toporul
într-un buștean, și-a smuls basca din cap și a dat cu ea de pământ, a luat o poziție aproape ca de bătaie, apoi i-a șuierat părintelui printre dinți: eu fără douăzeci de lei nu tai un lemn, ce crezi că-s prost?

Autor: David Croitor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s